Două femei lovite de o mașină pe strada Dealului - Au fost duse la spital
FOTO arhivă

Două femei au fost acroșate de un autoturism, în timp ce aflau pe trecerea de pietoni, pe strada Dealului din Sibiu. Acestea au fost transportate la spital.

Cele două femei, în vârstă de 47 și 57 de ani, treceau strada regulamentar. Un bărbat în vârstă de 56 de ani nu le-a acordat prioritate.

„Două femei, în vârstă de 47, respectiv 57 de ani, sibience, au fost acroșate, în timp ce traversau pe trecerea pentru pietoni, de un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 56 de ani. Cele două femei au fost transportate la spital, conștiente. Fără mari probleme de trafic”, anunță Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

La fața locului s-au deplasat două echipaje SMURD. „S-au acordat îngrijiri medicale celor două femei și au fost transportate la UPU Sibiu cu traumatisme membre inferioare și superioare”, anunță Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Ultima oră