CSU Sibiu învinge Timișoara - Urmează partida cu Steaua
FOTO: Facebook - BC CSU SIBIU

BC CSU Sibiu se întoarce cu o victorie de la Timișoara, scor 71-61 (17-19, 20-16, 15-19, 19-7). În următoarea etapă, cea de vineri, 13 martie, galben-albaștrii au programată o nouă deplasare, la Steaua București.

Baschetbaliștii sibieni au avut un început de meci modest, iar primele 10 minute au fost destul de echilibbrate între cele două echipe. Gazdele au încheiat primul sfert cu un avantaj minim, de o posesie. Meciul a continuat în același ritm până la pauză și abia în sfertul decisiv, echipa noastră a reușit să se desprindă. Ultimele 10 minute de joc au aparținut în totalitate jucătorilor noștri care și-au asigurat victoria, până la finalul partidei.

” Am avut un meci greu la Timișoara, așa cum ne așteptam, cu o echipă foarte arțăgoasă, care ne a pus destul de multe probleme timp de 35 de minute. Spre deosebire de meciul cu Oradea, am făcut o apărare mai bună, cu o atitudine mai bună și implicare mai bună a tuturor jucătorilor care au intrat în teren și asta ne-a și adus victoria. Diferența de atitudine s-a văzut în cele 20 de recuperări ofensive pe care le-am făcut. Mă bucur că băieții au reacționat și mă bucur că am rezistat fizic, până la sfârșitul meciului și ne continuăm drumul, inclusiv programul de pregătire fizică, astfel încât să încercăm să ajungem în PlayOff în condiții cât mai bune, fără accidentări”, a spus Dan Fleșeriu.

Randal Falker a fost cel mai bun jucător din tabăra noastră, terminând în double-double, cu 28 de puncte, 11 recuperări și 2 assist-uri. Lucas Tohătana marcat 11 puncte, iar Larru Gordon a fost și el aproape de un double-double, cu 9 puncte și 9 recuperări. Barry Stewart a pus 6 puncte în coș, la fel și Jared Jordan, acesta din urmă trecându-și în cont și 4 assit-uri. Chris Cooper a terminat meciul cu 4p și 6 recuperări, Isaiah Philmore 4p și 4 rec. iar David Engi 3puncte.

În următoarea etapă, BC CSU Sibiu are programată o nouă deplasare, la Steaua București, vineri, 13 martie, de la 19:45. Reprezentanții Clubului gazdă a anunțat că partida din Sala Mihai Viteazu se va juca fără spectatori. Meciul va fi transmisă LIVE pe DigiSport.

Având în vedere ultimele măsuri ale autorităților, luate în contextul răspândirii coronavirusului, BC CSU Sibiu așteaptă deciziile ce urmează a fi luate de Federația Română de Baschet cu privire la aplicarea unor eventuale măsuri suplimentare pentru Campionatele Naționale de Baschet și vom reveni cu eventuale modificări în ceea ce privește programul echipei.

 

Ultima oră