Președintele Portugaliei s-a băgat singur în carantină duminică, de teama coronavirusului, potrivit stiripesurse.ro
Preşedinte în carantină
Preşedintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa, a anunţat duminica aceasta că intră de bunăvoie în carantină, ca măsură de precauţie, suspendându-şi orice activitate publică în ţară şi în străinătate pe o perioadă de două săptămâni, potrivit unui comunicat dat publicităţii pe site-ul preşedinţiei, citat de AFP. El a motivat această decizie neobişnuită explicând că a fost în contact săptămâna trecută cu elevi ai unei şcoli din nordul Portugaliei, închisă între timp după descoperirea unui caz de coronavirus. „Nici elevul internat în spital, nici clasa lui nu au participat la această întâlnire”, a precizat comunicatul. Şeful statului „nu prezintă niciun simptom” şi îşi va continua activităţile din palatul preşedinţiei. Documentul a subliniat că preşedintele a hotărât să urmeze recomandările autorităţilor sanitare, deoarece consideră că atunci când vine vorba de măsuri preventive trebuie „să dea un exemplu”.
Creşte numărul de cazuri cu coronavirus în Portugalia
Portugalia se confruntă de sâmbătă cu o creştere a numărului de cazuri de infecţie cu COVID-19, în special în nordul ţării. Ţara a depăşit sâmbătă pragul de 20 de cazuri confirmate, faţă de 13 vineri seară.
Pentru a face faţă situaţiei, autorităţile au anunţat o serie de măsuri pentru nordul Portugaliei: suspendarea temporară a vizitelor în spitale, cămine de pensionari şi închisori, închiderea unei şcoli şi a două clădiri aparţinând unor universităţi. „Recent, au fost confirmate” cazuri de COVID-19 la persoane care au frecventat locurile respective, ceea ce „sporeşte riscul de transmitere în aceste instituţii”, a explicat ministrul portughez al sănătăţii, Marta Temido.