CORONAVIRUS - Papa a rostit duminică rugăciunea prin transmisie video
People in face masks walk on St. Peter's Square as Pope Francis delivers his weekly Angelus prayer transmitted via video, due to the coronavirus concerns, in Vatican March 8, 2020. REUTERS/Remo Casilli

Masura fara precedent la Vatican. Papa Francisc a rostit rugaciunea de Duminica prin transmisiune video. Pentru prima dată, Papa Francisc nu a rostit rugaciunea de duminică, de la fereastra sa cu vedere spre Piaţa Sfântu Petru, ci prin transmisiune video, inchis in biblioteca sa.

Papa de la Roma se roagă pentru bolnavii de coronavirus

CORONAVIRUS - Papa a rostit duminică rugăciunea prin transmisie video

Papa Francisc, care a rostit în premieră tradiţionala rugăciune duminicală prin transmisiune video, din biblioteca sa privată, s-a declarat apropiat de bolnavii de coronavirus şi de persoanele care îi îngrijesc, relatează AFP, citat de AGERPRES. Suveranul Pontif a recunoscut că rugăciunea Angelus pronunţată de un papă „închis în biblioteca sa” este „un pic ciudată”. „Dar vă văd, vă sunt aproape!”, a adăugat el, înainte de a se îndrepta către fereastra Palatului Apostolic cu vedere spre Piaţa Sfântul Petru pentru a saluta credincioşii care îl urmăreau pe ecrane. După rostirea rugăciunii Angelus, papa a adresat câteva cuvinte persoanelor afectate de coronavirus în întreaga lume. „Sunt apropiat prin rugăciune persoanelor care au de suferit de pe urma actualei epidemii de coronavirus şi de toţi cei care îi îngrijesc”, a subliniat papa, afectat şi el de o răceală obişnuită de mai multe zile.

Premieră la Vatican

De altfel, este pentru prima dată când Papa Francisc îşi părăseşte reşedinţa sa din casa Sfânta Marta, situată la câţiva paşi de Bazilica Sfântul Petru, după audienţa de miercuri, 26 februarie. „Mă alătur fraţilor mei episcopi pentru a încuraja credincioşii să trăiască acest moment dificil cu forţa credinţei, certitudinea speranţei şi fervoarea carităţii”, a mai spus Suveranul Pontif.

Coronavirus la Vatican

Anterior, Vaticanul anunţase că Papa Francisc va rosti duminică tradiţionala rugăciune Angelus din biblioteca sa, şi nu de la fereastra cu vedere spre Piaţa Sf. Petru, pentru a evita riscurile răspândire a coronavirusului. Audienţa săptămânală a papei de miercuri ar urma să aibă loc în aceleaşi condiţii în contextul în care Vaticanul, cel mai mic stat din lume, a anunţat vineri primul său caz de coronavirus.

Rugăciuni şi pentru refugiaţi

Credincioşii veniţi să-l asculte duminică pe papă în Piaţa Sf. Petru în faţa ecranelor nu au fost supuşi controalelor de securitate, deoarece s-ar fi format cozi ce nu ar fi permis păstrarea distanţei de securitate între oameni, stabilită la un metru. Papa Francisc le-a mai cerut credincioşilor să se roage cu el pentru „poporul sirian, şi mai ales pentru locuitorii din nord-vestul ţării obligaţi să fugă”, o referire la sirienii din Idlib. „Îmi reafirm îngrijorarea faţă de situaţia inumană a acestor persoane fără apărare, printre care se află atâţia copii care îşi riscă vieţile. Nu trebuie să ne facem că nu observăm această criză umanitară”, a insistat papa, care a salutat organizaţiile care oferă ajutor sirienilor. Sursa foto: REUTERS

Ultima oră

Comentariul meu

Publică