VIDEO FOTO - Tragedie pe DN1 aproape de Fântâniţa Haiducului - Doi oameni au murit

Doi bărbaţi din Simeria, care se aflau într-un microbuz de marfă, au decedat sâmbătă dimineaţa, în urma impactului cu un TIR, pe DN1, la Bradu, aproape de Fântâniţa Haiducului, a anunţat Poliţia. Potrivit sursei citate, se pare că vinovat este şoferul TIR-ului, care a refuzat să fie dus la spital. Acesta ar fi avut viteză prea mare, iar şoseaua era udă.

Pompierii au descarcerat doi bărbaţi decedaţi

„S-au descarcerat două persoane din microbuzul de marfă care erau decedate ( doi bărbați de aproximativ 44 și 75 de ani). S-au acordat îngrijiri medicale unui bărbat de aproximativ 56 de ani(șoferul TIR – ului) care a refuzat transportul la spital”, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu.

Cine este de vină

„Din cercetările efectuate, polițiștii rutieri au stabilit ca cel mai probabil accidentul de pe DN1 s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la conditiile meteo-rutiere de către șoferul de TIR”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, Luciana Lazăr.

Trafic deblocat la Bradu

Poliţia a anunţat că traficul în zona accidentului, se desfăşoară normal.

video
play-sharp-fill

Ultima oră

Comentariul meu

Publică