Prognoza meteo pentru weekend - Vremea se răcește și va ploua
foto Arhivă

Martie din acest an vrea să își păstreze titlul de cea mai schimbătoare lună, așa că trebuie să ne pregătim pentru mai multe episoade ploioase, spun meteorologii.

Vineri, cerul se va înnora treptat și va ploua în jumătatea de vest a țării, în timp ce, în regiunile centrale, estice și sud-estice, ploi izolate vor apărea doar în cursul nopții. Peste zi însă, va fi vreme plăcută, iar temperaturile vor crește până la 17 grade Celsius în sud. Vântul va avea unele intensificări în Banat, în sudul Moldovei, în Dobrogea și la munte.

Prognoza meteo pentru următoarele zile
În weekend, precipitațiile se vor muta treptat dinspre vestul țării către celelalte regiuni, astfel că duminică, acestea vor fi prezente în special în sud-vestul, în centrul și în nord-estul teritoriului.

Izolat, cantitățile de apă pot depăși 15 l/mp. Pe timpul nopții, odată cu scăderea temperaturilor, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare în regiunile nordice, iar la munte vor predomina ninsorile. Luni, precipitații slabe vor mai fi doar pe suprafețe mici din zonele deluroase și din sud-estul țării. Temperaturile vor scădea ușor de la o zi la alta, astfel că luni abia se vor mai atinge 14 grade Celsius în sud.

Ultima oră