Noi prevederi în domeniul ordinii și siguranței publice. Legea instituie reguli referitoare la procedurile de legitimare, control corporal, al bagajelor sau al vehiculului, sunt prezentate condițiile în care o persoană poate fi condusă la sediul poliției și situațiile în care polițistul poate utiliza forța.
Legea instituie reguli clare și transparente referitoare la procedurile de legitimare, control corporal, al bagajelor sau al vehiculului, sunt prezentate condițiile în care o persoană poate fi condusă la sediul poliției și situațiile în care polițistul poate utiliza forța, respectiv sunt introduse garanții suplimentare pentru respectarea drepturilor cetățeanului.
Polițistul este îndreptățit să conducă o persoană la sediul poliției, atunci când nu s-a putut stabili identitatea acesteia ori există motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau documentele prezentate nu sunt veridice; din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanțelor ori a bunurilor aflate asupra sa, creează motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală; dacă prin acțiunile sale periclitează viața, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane, sau ordinea publică; dacă luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică.
Polițistul are obligația de a raporta șefului său ierarhic despre conducerea persoanei la sediul poliției, în cel mai scurt timp posibil de la momentul sosirii la sediu.
Persoana este condusă la cea mai apropiată unitate de poliție la care se poate realiza identificarea sa, verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale.
Verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale față de persoana condusă la sediul poliției se realizează de îndată.
Polițistul are obligația de a permite persoanei să părăsească, de îndată, sediul poliției după finalizarea activităților sau a măsurile legale care se impun. Se interzice introducerea persoanei aflate în sediul poliției într-un centru de reținere și arestare preventivă. Aceste dispoziții nu se aplică în cazul în care s-a dispus reținerea ori arestarea preventivă.
Dacă în cadrul verificărilor se constată existența unor indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, se procedează conform normelor de procedură penală.
Pe de altă parte, persoana condusă la sediul poliției are dreptul de a fi informată cu privire la motivele conducerii la sediul poliției, dreptul de a fi informată cu privire la drepturile ce îi revin și de a formula contestație împotriva dispunerii măsurii; dreptul de a fi asistată de un avocat, potrivit legii, de a comunica direct cu acesta, în condiții care să asigure confidențialitatea, precum și de a nu da nicio declarație fără prezența acestuia, cu excepția comunicării datelor de identificare ori a unor informații necesare înlăturării unei stări de pericol iminent la adresa vieții, sănătății sau integrității corporale a sa ori a altei persoane; de a solicita informarea unui membru de familie sau a altei persoane desemnate de aceasta cu privire la măsura luată; de a solicita informarea reprezentanților diplomatici ai statului de proveniență, în cazul cetățenilor străini; de a fi consultată de un medic sau, pe propria cheltuială, de medicul indicat de aceasta; de a comunica prin interpret sau prin intermediul unei persoane cu aptitudini de comunicare, în situația în care nu vorbește, nu înțelege limba română, nu se poate exprima sau prezintă handicap auditiv ori surdocecitate.