Asociația „Joaca de-a ecologia”, cu sprijinul „Enjoy Education”, lansează cartea „Grijă pentru păsări”, o poveste care îi învață pe copii cum să ajute păsările. Lansarea are loc miercuri, 4 martie, ora 17.30, la Școala Finlandeză Sibiu.
În deschiderea evenimentului, corul Școlii Finlandeze va încânta publicul cu melodii despre viețuitoarele înaripate, iar apoi cei mici vor descoperi povestea lui Tudor și a Daliei, personajele principale ale cărții, printr-un spectacol de teatru de păpuși, cu participarea actriței Constantinov Petra Rada.
Organizatorii au pregătit numeroase surprize pentru participanți, de la gustări și până la cadouri pentru copii.
„Grijă pentru păsări” este o lecție despre cum putem ajuta păsările pe timp de iarnă, dar și despre cum să venim în sprijinul puilor rătăciți, în anotimpul de primăvară. Dar, mai mult decât o lecție de ornitologie, este o poveste despre dragostea între frați și despre magia de a împărți lucrurile proprii cu cei dragi.
„Ne bucurăm că putem sprijini astfel de proiecte de educație, precum „ Joaca de-a ecologia”. Cei mici trebuie să intre în contact cu cât mai multe proiecte de acest fel, astfel încât educația lor să fie cât mai cuprinzătoare,” spune Diana Gavrilă, de la Centrul „Enjoy Education”.
Asociația „Joaca de-a ecologia” a fost înființată la Sibiu și urmărește educarea copiilor în vederea protejării mediului, prin inițiative variate. Asociația a lansat trei cărți pentru copii pe teme ecologice: „Prietenii naturii”, „Pădurea de brazi a copiilor” și „Delfinii înoată liber”.
„Joaca de-a ecologia” participă anul acesta la Maratonul Internațional Sibiu, cu proiectul „Copiii salvează Planeta”, care provoacă elevii sibieni din clasele primare să își imagineze povești ecologice în care ei înșiși sunt eroi, trei din aceste povești fiind incluse într-o carte distribuită în Sibiu. Mai mult, clasele din care fac parte elevii ale căror povești sunt incluse în carte vor primi materiale educative la alegerea învățătorului coordonator, în funcție de nevoile clasei, în valoare de 1.000 lei/clasă.
„Enjoy Education” este un centru privat de pregătire și examinare Cambridge. Prin metode adecvate și adaptate atât copiilor, cât si adulților, centrul aduce cursanții la niveluri de top ale cunoașterii limbii engleze. În fiecare an, „Enjoy Education” pregătește și examinează elevii centrului în vederea obținerii certificatelor Cambridge, pe fiecare treaptă de cunoștințe în parte. Examinările încep, în general, de la clasa a II-a și se încheie cu clasa a XII-a. Mai mult, centrul „Enjoy Education” organizează cursuri de limbă germană pentru copii, adulți și companii. Conform „Enjoy Education”, cunoașterea în detaliu a unei limbi străine ajută la găsirea unui loc de muncă mai bun sau la promovare pe un post mai bun în cadrul aceleiași companii.