S-a dat sentinţa în cazul celor 44 de primării înşelate din județele Sibiu și Brașov. Bărbatul din Gorj și-a recunoscut vina în 11 cazuri şi a primit 2 ani cu suspendare.
Un gorjean a fost găsit vinovat de înşelarea a 11 primării din judeţele Braşov şi Sibiu, iar numele său apare şi în alte cazuri de escrocherii asemănătoare. Tribunalul Braşov l-a găsit vinovat, la finalul săptămânii trecute, de comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune în formă continuată – 11 acte materiale, scrie FăgăraşulTău.ro.
Unităţile administrativ-teritoriale înşelate sunt: Apaţa, Voila, Viştea, Măieruş, Mândra, Beclean, Ucea, Feldioara, Mihăileni, Gura Râului şi Poiana Sibiului.
După încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, Ion Matei Glăvan a primit 2 ani de închisoare cu suspendare cu termen de supraveghere de 4 ani. El are de plătit statului suma de 3.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În cauză există drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Anul trecut, reprezentanţii Poliţiei Judeţene Braşov au informat că gruparea, ce ar fi fost formată din 7 persoane fizice şi 3 persoane juridice, ar fi acţionat, în fapt, în 44 de unităţi administrativ teritoriale comunale situate pe raza judeţelor Braşov şi Sibiu, în perioada 29.10.2015 – 18.11.2015. „Astfel, membrii grupului, folosind mijloace frauduloase, ar fi determinat şi indus în eroare reprezentanţii autorităţilor locale, în vederea obţinerii semnăturilor şi ştampilelor pe unele înscrisuri, care în fapt reprezentau contracte de furnizare servicii fictive, ce creau obligaţii financiare şi care aveau drept consecinţă prejudicierea bugetelor instituţiilor locale cu suma de aproximativ 452.000 lei”, a transmis IJP Braşov. Inculpaţii sunt din judeţul Gorj şi din Bucureşti.