După ce Ora de Sibiu a scris despre Bonnie și Sissi, cele două cățelușe rămase singure pe lume după moartea jurnalistei Cristina Țopescu, povestea lor a făcut înconjurul României. Acestea au fost aduse la Sibiu de către Deborah Faoro, o dresoare care a decis să schimbe soarta celor două animale și le-a dresat gratuit timp de o lună, pentru a le crește șansele de a fi adoptate.
Oamenii au vrut să afle în timp real ce progrese fac cățelușele și au urmărit cu interes fotografiile și filmulețele publicate de noi. În urmă cu câteva zile, Bonnie a fost adoptată de o familie din Brașov.
„Am luat hotărârea de a o adopta pe Bonnie, după ce i-am văzut ochii triști într-o poză, iar când i-am citit povestea am fost convinsa ca asta vreau sa fac. Bonnie este un câine minunat dar care se vede că a suferit foarte mult. Este extrem de cuminte și face progrese mari în fiecare zi, în acest fel capătă încredere atât în ea cât si în noi. Aceasta minunăție pana sa o salveze Cristina Topescu, a fost bătută groaznic, se vede după cum încearcă sa se ferească și cum își ascunde lăbuțele sub ea. Astăzi a stat liniștită sa o mângâi pe tot corpul, inclusiv pe lăbuțe pe care și le trăgea imediat cum o atingeai. Lucruri mici dar care înseamnă atât de mult”, a povestit pentru Ora de Sibiu, Erika Cosescu, femeia care a adoptat-o pe Bonnie.
Deborah Faoro a promis că, cei care le vor adopta pe Bonnie și pe Sissi, vor beneficia de dresaj gratuit și consiliere pe viață și se ține de cuvânt.
„Vreau să-i mulțumesc lui Deborah ca ne-a ajutat nu numai cu sfaturi, ci efectiv s-a deplasat până la Brașov, pe viscol, să ne îndrume și să ne învețe cum să gestionăm anumite situații. Eu nu am foarte mare experiență cu câinii și nu aș fi vrut să-i provoc vreun rău din neștiință. Îi mulțumesc și pentru că a răspuns noaptea la telefon și ne-a îndrumat , implicarea ei este totală, deci cine o va lua pe Sisi o să aibă un ajutor de nădejde în persoana ei. Bonnie este fetița mamii acum și împreună o să trecem peste toate greutățile. Orice ființă merită să fie iubită! Nu trebuie să rămânem impasibili la suferință, fiecare putem ajuta într-un fel și cel mai important, să luăm atitudine și să încercăm să schimbăm lucrurile în bine, inclusiv legat de abuzul asupra animalelor și atunci, așa ceva nu se va mai repeta. Schimbarea începe în noi!”
„Cristina Țopescu și-a iubit mult câinii și credem că îi iubește în continuare și de acolo dintre stele. Câinii ei, deși cu un istoric traumatic încărcat, au reușit in urma reabilitării la noi, să ajunga la case de oameni buni”, au scris pe pagina lor, reprezentanții ARCA, asociația care a luat în grijă animalele Cristinei Țopescu, după moartea acesteia.
După ce Bonnie și-a găsit familie iubitoare, Sissi a rămas singura prietenă necuvântătoare a Cristinei Țopescu, care nu și-a găsit stăpân. Din cei cinci câini care au vegheat la căpătâiul jurnalistei, ea a fost cel mai greu încercată. Nu s-a dezlipit nicio clipă de Cristina și a fost găsită într-o stare destul de precară, flămândă, deshidratată și extrem de afectată de moartea celei care a îngrijit-o cu atâta dragoste.
„A mai rămas Sisi. O mai știți? A reușit să-și învingă toate traumele și fricile și acuma e gata să plece la noul ei om. Este un câine vesel, gata dresat în urmă celor două săptămâni la noi cu mici nevoi de ajustări în nouă ei casă și familie. Știe de toate și mai știți ceva? E și tare frumoasă. Dacă va găsi suflet pereche în Sibiu, vom oferi ședințe de dresaj gratuite la școală noastră și consiliere pe viață. Omul ideal este unul activ, vesel, cu poftă de viață și care să ofere o iubire exclusivistă câinelui, adică să nu aibă alte animale în casă. Sisi e ca o pită caldă, haideți și o adoptați „, au transmis reprezentanții ARCA.
Deborah Faoro, dresoarea sibiană care o îngrijește de o lună, a făcut o listă completă cu ceea ce știe să facă Sissi.
„Sissi a făcut progrese remarcabile și asta e ultima ei șansă. Dacă nu va fi adoptată în zilele următoare, se va întoarce la București. Dar ar fi mare păcat. După o lună de dresaj intensiv și terapie, știe să urce și să coboare de bunăvoie în și din mașină, stă la locul ei în mașină și la drumuri lungi, merge în lesă exemplar: nu trage, nu e reactiva la zgomote, alte animale sau vehicule, vine perfect după omul la celălalt capăt al lesei, a început să fie mult mai sociabilă cu alți câini, știe să se plimbe în lesă într-un grup mare de câini fâră să agreseze pe nimeni, știe să nu își facă nevoile în casă, știe să nu roadă nimic, știe să nu latre în casă, merge la plimbări pe munte fără probleme, știe să facă șezi, culcat, așteaptă, știe să vină la chemare, a început lucrul fără lesă, vine la chemare în orice împrejurare, nu fuge, nu dispare, stă lângă om și știe să stea cuminte în cușca de interior”, explică Deborah Faoro, dresor la Faoro Sport Dogs.
Vă mulțumim pentru implicare! Împreună, putem să-i găsim și lui Sissi o familie. Cei interesați, pot afla informații de la Deborah Faoro, la numărul de telefon 0758 317 589.