Crucea Roşie Sibiu a scos la vânzare anul acesta peste 4.000 de mărţişoare, majoritatea realizate de una din voluntarele sale, din brazii de Crăciun aruncaţi de sibieni la gunoi, banii obţinuţi fiind folosiţi pentru a ajuta oameni bolnavi să îşi cumpere medicamente sau copii din familii sărace să primească mâncare caldă.
Rodica Vâca este o pensionară din Sibiu, în vârstă de 65 de ani, care creează mărţişoarele din brazii de Crăciun pe care oamenii i-au aruncat la gunoi. Ea şi-a descoperit întâmplător talentul de a realiza tablouri eco, în urmă cu 12 ani, când făcea curăţenie în casă. Fostă angajată a Poştei Române şi a Primăriei Municipiului Sibiu, Rodica Vâca a realizat primul ei tablou din flori uscate în 2008.
Foto: (c) ISABELA PAULESCU / AGERPRES
„De prin 2008, pe când făceam curăţenie cu fiica mea, am găsit nişte flori uscate şi atunci ne-am gândit să facem un tablou. Am lipit florile, în timp ce făceam curăţenie. Aşa ne-a ieşit ceva frumos. Pe urmă, m-am apucat să fac tablouri din plante, care reprezintă peisaje, nuduri, Iisus pe muntele Golgota cu cei 12 apostoli”, a povestit pentru AGERPRES, Rodica Vâca.
Înainte de 1990, Rodica Vâca crea rochii din draperii sau alte materiale folosite iniţial la altceva, asta din cauză că în magazine nu se prea găseau materialele care îi erau necesare.
„Pe vremuri, făceam tricotaje. Am făcut rochie din draperie, ca să meargă la serbare, la şcoală. Pentru că nu se găseau în comerţ, necazul te învăţa. Am luat locul I pe creaţie vreo cinci ani. Am făcut rochii, costume care erau elegante pe vremea aceea”, povesteşte Rodica Vâca.
În 2012, Rodica Vâca a decis să se înscrie ca voluntar la Crucea Roşie, după ce a citit un anunţ în presa locală.
„La Crucea Roşie mi-am dorit de mult timp, din tinereţe, să vin, dar nu am ştiut cum să te duci ca voluntar, până când am văzut un anunţ la ziar, că nu contează vârsta. Eu mă gândeam că doar tinerii pot să vină ca voluntari. Am venit ca voluntar, atunci şi lucram. Din 2012 când a început Crucea Roşie, îngrijire bătrâni la domiciliu, fetele mi-au spus că ar avea nevoie. Eu am lucrat în Primăria Sibiu şi în Poşta Română”, îşi aminteşte Rodica Vâca.
În urmă cu şase ani, Rodica Vâca s-a înscris şi la Şcoala Populară de Artă, Secţia Pictură.
„Pe urmă am auzit că la Şcoala Populară de Artă pot merge şi cei mai copţi. Şi aşa am zis să mă duc să mă specializez. Şi aşa m-am dus la şcoală vreo 3 ani şi la 59 de ani am terminat Şcoala Populară de Artă, secţia Pictură, am avut şi expoziţii. Vârsta nu este o problemă”, spune Rodica Vâca.
De câţiva ani, Rodica Vâca îşi pune talentul şi munca în slujba semenilor cu scopul de a-i ajuta. Aşa i-a venit ideea de a face mărţişoare din ce aruncă alţii.
„Eu am avut ideea cu mărţişoarele. Ce a fost mai gros din brad, tulpina, mi-a tăiat-o soţul fâşii pe care le folosesc de Paşti, când fac ornamentele de ou, pun oul pe ele, ele sunt suportul. Noi am căutat crenguţele de brad, care s-au potrivit la mărime, pentru mărţişoare. Culorile ţin mult timp. Pe urmă sunt date şi cu lac, ca să ţină”.
Aceste mărţişoare sunt valorificate în scop caritabil la târgul din centrul Sibiului, unde cumpărătorii au remarcat că sunt mai deosebite, lucrate manual.
„Noi pe centru ieşim, este al treilea an. Fiecare segment are cumpărători. Şi la noi au venit cumpărători, pentru că au văzut că totul este făcut de mână. Şi plicurile sunt făcute de mână, din file din cărţi aruncate de alţii”, explică Rodica Vâca.
Nu doar trecătorii cumpărători de mărţişoare sunt încântaţi să aleagă de 1 Martie un cadou pictat pe o bucăţică de lemn de brad, dar şi companii mari din Sibiu au făcut comenzi pentru aceste mărţişoare inedite.
„Ce zic oamenii de aceste mărţişoare? Oamenii au revenit. Cumpărători de acum doi ani au revenit şi acum pentru mărţişoare. Avem şi firme colaboratoare care vin să ne cumpere mărţişoare. Cu una din firme, avem o colaborare de şase ani. Pentru firme, am dat 1.670 de mărţişoare. Noi am confecţionat peste 4.000 anul acesta. Eu am depăşit peste 2.000. Noi am început din decembrie să ne ocupăm de mărţişoarele din brazi. Eu nu mă îmbogăţesc din aceste mărţişoare, acestea sunt vândute de Crucea Roşie, pentru a ajuta oamenii”, declară Rodica Vâca.
Cea care pictează mărţişoarele din brazii aruncaţi de Crăciun a ajuns să-i cunoască pe cei la care ajung banii obţinuţi din aceste mărţişoare: copii săraci care au nevoie de o masă caldă sau bătrâni bolnavi la care nu le ajung pensiile să îşi cumpere medicamentele.
„Ce facem cu banii din mărţişoare? Sunt persoane la care cumpărăm medicamente, pe altele le ajutăm cu aparatură medicală. Avem spre exemplu un caz, i-a trebuit un aparat de aerosol, care a costat 400 de lei, nu este foarte mult, dar acest om nu îi are. Ajutăm copiii la after school, aici le dăm şi o masă caldă, le-am cumpărat şi încălţăminte. Şi pe doamnele de la Clubul de Aur al Crucii Roşii, care au pensie sub 1.000 de lei şi au nevoie de medicamente lunar, care costă 400 de lei, le ajutăm. Atunci de Crăciun, Paşti, de un 8 Martie, noi le cumpărăm medicamentele, când vin cu reţeta. Când le-am spus să vină cu reţetele, că le ajutăm şi le cumpărăm medicamentele, au plâns”, spune Rodica Vâca.
Directoarea Crucii Roşii Sibiu, Raluca Morar, spune despre voluntara artistă care pictează mărţişoare pentru a-i ajuta pe alţii că este „o inspiraţie pentru toţi cei din Crucea Roşie Sibiu”.
Întrebată de corespondentul AGERPRES care este secretul motivaţiei de a face bine pictând cu migală mici peisaje din pădurile României, pe bucăţi de brazi de Crăciun, aruncaţi la gunoi, voluntara Crucii Roşii Sibiu, Rodica Vâca a spus: „Eu am 65 de ani, dar sunt tânără. Totul este să nu ieşi la pensie niciodată. Acesta este secretul. Dacă ieşi în pensie, îţi iei pensia, dar faci orice altceva. Altfel te strici la cap”.
Sursa: www.agerpres.ro