Ca urmare a unui apel pe numărul de urgenţă 112, ISU Sibiu a intervenit de urgență cu două echipaje de pompieri militari și un echipaj de prim-ajutor calificat Smurd SMURD, în municipiul Sibiu, pe Strada Lungă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la hornul unui imobil.
La fața locului, salvatorii sibieni au constatat că ardea funinginea din interiorul unui coș de fum. Incendiul a fost lichidat în scurt timp și nu au fost semnalate victime. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost coșul de fum necurățat.
„Pentru a preîntâmpina evenimente similare, care pot uşor degenera şi se pot transforma în adevărate tragedii, reamintim cetățenilor sibieni câteva măsuri. Coşurile şi burlanele pentru evacuarea fumului vor fi întreţinute şi curăţate periodic, cel puţin o dată pe an, de către o persoană autorizată. Coşurile de fum din cărămidă tencuită vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale planşeelor, prin îngroşarea zidăriei coşurilor, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu se va introduce un strat termoizolant. Nu este permis ca în construcţia coşurilor de fum să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului sau planşeului”, informează Alina Voina, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.