Un avion care a decolat la ora 13:06 de pe Aeroportul din Sibiu a fost nevoit să aterizeze de urgență, la câteva minute de la decolare, după ce a lovit mai multe păsări.
Aeronava Wizz Air, cu destinația Sibiu – Frankfurt Hahn, doar ce decolase când a fost nevoită să revină de urgență la sol.
„O aeronavă Wizz Air cu destinația Sibiu – Frankfurt Hahn (ora decolare 13:06) a revenit la sol la scurt timp după decolare datorită unui eveniment de tip birdstrike. Aeronava a aterizat, fără incidente, pe Aeroportul Sibiu”, anunță reprezentanții Aeroportului Internațional Sibiu.
Toți pasagerii au fost debarcați conform procedurilor și sunt în siguranță.
Compania aeriană Wizz Air efectuează zboruri la aeroportul sibian cu aeronave de tip A320 cu o capacitate de 180 locuri.