Modificări la Codul Muncii - Zile libere mai multe pentru salariații din România

Angajatorii vor putea acorda tuturor salariaților zi liberă pentru sărbătorirea Paștelui și Rusaliilor la date diferite, în funcție de calendarul fiecărei confesiuni, dar cu recuperarea zilelor acordate în plus, potrivit unui proiect de lege adoptat astăzi, prin vot final, de Senat și care merge acum la președinte pentru promulgare.

Cum anul acesta Paștele este sărbătorit în zile diferite de catolici și ortodocși, mulți angajați ar putea beneficia de noile prevederi. Codul Muncii prevede obligativitatea acordării salariaților de zile libere cu ocazia celor mai importante sărbători religioase.

Modificări la Codul Muncii - Zile libere mai multe pentru salariații din România

Printre zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt incluse trei sărbători religioase creștine (Paștele, Rusaliile și Crăciunul), însă dacă data sărbătoririi Crăciunului cade întotdeauna pe aceeași dată calendaristică, în schimb pentru Paște și Rusalii, anual, pot exista date diferite, în funcție de confesiune.

În total, de Paște și Rusalii sunt stabiite prin lege 5 zile libere: Vinerea Mare, prima și a doua zi de Paște, prima și a doua zi de Rusalii. CITEȘTE ȘI Ce așteptări avem de la anul fiscal 2020? Autorii proiectului arată că în cazul a numeroși angajatori se pune problema aplicării prevederilor Codului muncii coroborate cu cele ale Legii privind libertatea religioasă, astfel încât salariații să poată beneficia de zilele legate libere potrivit religiei sau cultului căruia îi aparțin, dar totodată să nu disrupă activitatea angajatorului.

”Totodată merită subliniat faptul că în zonele locuite de persoane aparținând ambelor culte și îndeosebi în familiile mixte este un lucru obișnuit ca oamenii să sărbătorească Paștele conform calendarului ambelor culte, să respecte tradițiile și obiceiurile religioase ale celorlalți”, arată inițiatorii.

Astfel, proiectul prevede posibilitatea ca, în zonele unde salariații aparțin mai multor culte creștine care sărbătoresc în date diferite Paștele, să poată fi acordate tuturor angajaților cele 10 zile de sărbătoare însumate, urmând ca 5 zile să fie recuperate.

”Pentru salariatii care apartin de un cult religios legal, creștin, zilele libere pentru Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paștelui, prima și a doua zi de Paști, prima și a doua zi de Rusalii, se acordă în funcție de data la care sunt celebrate de acel cult”, clarifică forma finală a proiectului, informează profit.ro

Salariații care au beneficiat de zilele libere pentru Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paștelui, prima și a doua zi de Paști, prima și a doua zi de Rusalii, atât la datele stabilite pentru cultul religios legal, creștin, de care aparțin, cât și pentru alt cult creștin, vor recupera zilele libere suplimentare pe baza unui program stabilit de angajator.

Ce urmează Proiectul are și prevederi în privința zilelor libere de sărbători religioase acordate în sectorul educației, nu numai din perspectiva cadrelor didactice și nedidactice supuse relațiilor de muncă și prevederilor contractelor colective de muncă, ci și a elevilor sau studenților. Inițiativa legislativă propune ca ministerele de resort și instituțiile de învățământ să țină cont la stabilirea zilelor libere atât de diferența dintre datele la care cultele creștine sărbătoresc Paștele, cât și de sărbătorile religioase ale altor religii recunoscute în România.

Astfel, toate cadrele didactice și nedidactice din unitățile de învățământ și toți elevii/studenții vor beneficia de zile libere pentru a se putea bucura de sărbătorile religioase proprii, susțin autorii proiectului. Conform proiectului, la stabilirea structurii anului școlar, Ministerul Educației și Cercetării va avea în vedere: ”a) pentru beneficiarii direcți ai educației și formării profesionale care aparțin de un cult religios legal, creștin, acordarea zilelor libere pentru Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paștelui, prima și a doua zi de Paști, prima și a doua zi de Rusalii, în funcție de data la care sunt celebrate de acel cult; b) includerea a două zile libere suplimentare pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru beneficiarii direcți ai educației profesionale apaținând acestora, cât și pentru întreg personalul din învățământ”

Ultima oră

Comentariul meu

Publică