italianul suspectat de coronavirus la sibiu - analizele au ieșit negative

Medicii sibieni au primit rezultatele analizelor trimise la Timișoara în această dimineață. Cetățeanul italian internat luni la Spitalul Județean de Urgență Sibiu nu este infectat cu coronavirus.

„Vă informăm că rezultatul analizelor de laborator efectuate la Timișoara pentru determinarea virusului 2019-nCoV  (coronavirus), la cetățeanul italian internat în cadrul Secției Clinice Boli Infecțioase a SCJU Sibiu este negativ”, transmite Decebal Todăriță, purtător de cuvânt la SCJU Sibiu.

Italianul a venit de la Veneția la Sibiu prin Viena și a aterizat luni, la ora 15:12 cu o cursă a companiei Austrian Airlines. La intrarea pe Aeroportul Internațional din Sibiu, acesta a anunțat că vine din Italia. Se simțea rău și avea febră, primul motiv de îngrijorare în cazul persoanelor care vin zilele acestea din țările în care virusul a fost confirmat. Imediat, a fost solicitată intervenția Inspectoratului pentru Situații de Urgență și a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, într-o capsulă specială, destinată transportului bolnavilor suspectați de îmbolnăvire cu coronavirus. Transportul s-a facut în condiții de siguranță cu o autospecială de transport victime multiple.

Bărbatul va rămâne internat și marți noaptea în Secția Clinică de Boli Infecțioase a spitalului județean, urmând ca miercuri să fie, cel mai probabil, externat.

Ultima oră

Comentariul meu