Copiiilor sub 12 ani li se interzice să dea cu capul în minge la antrenamentele de fotbal în Anglia, Irlanda de Nord şi Scoţia

Copiii sub 12 ani nu vor mai avea dreptul să lovească mingea cu capul la antrenamente, în Anglia, Irlanda de Nord şi Scoţia, după decizia federațiilor de fotbal din aceste țări, potrivit unui comunicat emis de forurile fotbalistice.

Măsura vine după ce un studiu al Universităţii din Glasgow, din octombrie 2019, a indicat că foştii fotbalişti profesionişti sunt de 3,5 ori mai predispuşi la deces sau la afecţiuni ale creierului decât persoanele obişnuite.

Restricţia intră în vigoare doar în cazul antrenamentelor. La meciurile oficiale, copiii vor avea posibilitatea să lovească mingea cu capul. Deși studiul nu a demonstrat că există o legătură clară între loviturile cu capul și creşterea afecţiunilor neurodegenerative în rândul fotbaliştilor, cele trei federaţii au decis să ia această măsură pentru „a diminua orice risc potenţial”.

În comunicatul emis de forurile fotbalistice se mai menţionează că vor fi luate măsuri graduale şi în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică