Imaginea ULBS, șifonată - Cel puțin două plângeri penale în urma atacurilor din campania pentru alegerea noului rector
Rectorul ULBS, prof. univ. dr. Sorin Radu

Cel puțin două plângeri penale vor fi depuse după alegerile pentru un nou rector la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Acuzațiile sunt grave – afirmații calomnioase și defăimătoare, fraudă informatică, clonare de conținut și furt de indentitate.

Prof.univ.dr.habil. Sorin Radu, noul rector ales al ULBS, a confirmat pentru Ora de Sibiu că intenționează să depună o plângere penală împotriva celor care au încercat să-l denigreze în timpul campaniei.

Imaginea ULBS, șifonată - Cel puțin două plângeri penale în urma atacurilor din campania pentru alegerea noului rector

„A fost o campanie scurtă, intensă și ușor nefirească. Am avut parte de atacuri care nu fac parte din lumea academică, a fost o campanie inedită. Ineditul a ținut și de această campanie pornită din nu știu ce birouri sau colțuri, care a avut ca țintă doi dintre candidati, iar eu am fost unul dintre cei doi. Nu vreau să comentez mai mult, vom vedea în zilele sau săptămânile următoare. Intenționez, atât eu, cât și colegii mei care au fost acuzați de lucruri total nepotrivite, să depunem o astfel de plangere penală”, a spus Sorin Radu pentru Ora de Sibiu.

În luna ianuarie, site-ul UniversitatiCurate.ro, anunța că site-ul a fost plagiat ca să fie deturnat în scopuri private. Mai exact, au fost publicate câteva articole care au țintit cadre didactice din Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Rectorul ales spune că una dintre primele măsuri pe care le va lua după ce va prelua funcția de rector, va fi aceea de a reconsolida imaginea universității sibiene, serios afectată în urma atacurilor indreptate împotriva sa și a Liviei Ilie.

„Prima masură va fi aceea de a recâștiga și reconsolida încrederea comunității sibiene. Comunitatea nu a crezut acele minciuni și cu alte cuvinte nu aș vrea să mă victimizez și să-mi creez astfel un capital de simpatie. Nu e cazul. Alegerile s-au încheiat. Rămâne dorința mea de a începe mandatul cu dreptul și cu o gândire pozitivă”, a explicat Sorin Radu.

Sorin Radu nu va păstra pe nimeni din actuala echipă de conducere și spune că va veni cu o viziune nouă și cu o echipă complet nouă.

„Va fi o echipa nouă, pentru că e firesc să fie nouă, pentru că programul este nou și eu sunt nou în această funcție.”

Sorin Radu își va prelua atribuțiile de rector al Universității Lucian Blaga, pe data de 7 martie, urmând ca, pe 1 aprilie să fie instalată întreaga echipă de conducere. Numele celor patru prorectori vor fi făcute publice, cel mai probabil, în cursul săptămânii viitoare.

 

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică