Primarul Astrid Fodor a înmânat joi, 20 februarie un număr de 46 de diplome și premii celor mai bune echipe sportive, celor mai buni antrenori și celor mai buni sportivi sibieni în cadrul unei ceremonii care a avut loc în sala expozițională a Primăriei Sibiu, la care au fost prezenți peste 150 de sportivi:
“Investim în sport în mod constant și consistent, recunoscând importanța acestuia în dezvoltarea comunității. Am reabilitat terenul secundar al Stadionul Municipal, am dat în folosință cel mai mare skate park din țară, am demarat lucrările de modernizare a Stadionului Municipal, continuăm să reabilităm sălile de sport din școli, vom construi două săli de sport noi la școlile Nicolae Iorga și Regele Ferdinand, vom amenaja terenuri de fotbal în zona Obor și am deschis curțile unor unități de învățământ pentru ca elevii să poate practica sportul și după orele de curs și în weekend. La toate acestea se adaugă sumele importante cu care sprijinim sportivii sibieni prin agenda dedicată. Și nu ne vom opri aici cu proiectele pentru că pregătim amenajarea unor terenuri de sport în cartierul Gușterița și în parcul Tilișca, dar și noul centru pentru sport și agrement. Pe lângă aceste eforturi, prin festivitatea de astăzi am dorit să arătăm sportivilor sibieni aprecierea comunității pentru eforturile pe care le depun și pentru performanțele pe care le obțin, făcând cinste Sibiului pe podiumurile competițiilor internaționale și naționale”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Primăria Sibiu a invitat în noiembrie 2019 cluburile sportive din Sibiu să propună pe cei mai buni sportivi, cei mai buni antrenori și cele mai bune echipe pentru a fi premiați de către municipalitate. O comisie alcătuită din consilieri locali și un reprezentant al Serviciului Cultură, Sport, Turism a analizat formularele depuse de cluburi până în data de 10 ianuarie 2020 și au stabilit premianții în funcție de cele mai bune performanțe obținute la competițiile naționale și internaționale.
Premiile oferite de Primăria Sibiu însumează 127.000 lei și au fost distribuite după cum urmează:
1. Sporturi de echipă:
A. Seniori: cea mai bună echipă – 10.000 lei, cel mai bun sportiv al unei echipe de seniori – 3.000 lei, cel mai bun antrenor – 2.000 lei
B. Copii și Juniori: cea mai bună echipă – 5.000 lei, cel mai bun sportiv al unei echipe – 1.500 lei, cel mai bun antrenor al unei echipe – 1.000 lei
2. Sporturi individuale:
A. Seniori: cel mai bun sportiv – 3.000 lei, cel mai bun antrenor – 1.500 lei
B. Copii și Juniori: cel mai bun sportiv – 1.500 lei, cel mai bun antrenor – 700 lei
LISTA PREMIANȚILOR:
CELE MAI BUNE ECHIPE:
Seniori:
o Echipa de baschet BC CSU Sibiu seniori
o Echipa de fotbal FC Hermannstadt
o Echipa Sibiu Rally Team seniori
Juniori:
o Echipa de baschet juniori Alpha Sport Team
o Echipa de handbal masculin juniori a Clubului Sportiv Școlar Sibiu
o Echipa de rugby U15 a Cubului Sportiv Șoimii Sibiu
o Echipa de volei speranțe-fete juniori a Clubului Sportiv Școlar Sibiu
o Echipa de gimnastică artistică masculină juniori a Clubului Sportiv Școlar Sibiu
o Echipa de patinaj viteză juniori a Clubului Sportiv Școlar Sibiu
o Echipa de arte marțiale a Clubului Musashi Dojo
CEI MAI BUNI ANTRENORI:
Seniori:
o Dan Fleșeriu – echipa de baschet BC CSU Sibiu
o Vasile Miriuță – echipa de fotbal FC Hermannstadt
o Marius Daniel Vecerdea – echipa de tenis a Clubului Sportiv Tenis Pamira
o Ovidiu Vasile Ionaș – echipa de judo seniori a Clubului Sportiv Școlar Șoimii
o Alin Romulus Lazurca – echipa de arte marțiale seniori a Clubului Sportiv Puma Sibiu
Juniori:
o Lucian Petru Negru – echipa de baschet a Clubului Sportiv Școlar Sibiu
o Matei Damian – echipa de handbal a Clubului Sportiv Școlar Sibiu
o Călin Fugigi – echipa de rugby a Clubului Sportiv Școlar Șoimii
o Marius și Dan Gheorghiță – echipa de volei a Clubului Sportiv Școlar Sibiu
o Felicia Popa – echipa de culturism a Cubului Sportiv Școlar Șoimii
o Cristina Elena Bobeș – echipa de gimnastică a Clubului Sportiv Școlar Sibiu
o Ioan Badiu – echipa de înot a Clubului Sportiv Școlar Sibiu
o Andrei Cristina – echipa de patinaj viteză a Clubului Sportiv Școlar Sibiu
o Adrian Toma – echipa de atletism a Clubului Sportiv Școlar Șoimii
o Dan Tiucă – echipa de arte marțiale a Clubului Rokan Sibiu
CEI MAI BUNI SPORTIVI:
Seniori:
o Lucas Tohătan – echipa de baschet a Asociației Baschet Club Sibiu Petrișor Petrescu – echipa de fotbal FC Hermannstadt
o Dan Magoș – echipa de automobilism ACS Sibiu Rally Team
o Ionel Bucur – echipa de călărie a Clubului Sportiv Municipal Sibiu
o Vlad Victor Cornea – echipa de tenis a Clubului Sportiv Tenis Club Pamira
o Iulia Avram – echipa de judo a Clubului Sportiv Școlar Șoimii
o Ioan Marius Dancu – echipa de arte marțiale a Clubului Sportiv Puma Sibiu
Juniori:
o Sebastian Costeiu – echipa de baschet a Asociației Baschet Club Sibiu
o Denys Muntean – echipa de fotbal a ASF Interstar
o Traian Bucșa – echipa de rugby a Clubului Sportiv Școlar Șoimii
o Alex Gorcea – echipa de handbal a Clubului Sportiv Școlar Sibiu
o Iarina Luana Axinte – echipa de volei a Clubului Sportiv Școlar Sibiu
o Paul Popa – echipa de automobilism a ACS Sibiu Rally Team
o Sofia Semenov – lotul de călărie al Clubului Sportiv Municipal Sibiu
o Adrian Mihai Căpruci – echipa de culturism a Clubului Sportiv Școlar Șoimii
o Nicolae Ionel Bera – echipa de gimnastică a Clubului Sportiv Școlar Sibiu
o Mihai Cosma – echipa de înot a Clubului Sportiv Școlar Sibiu
o Alexandra Pașca – echipa de judo a Clubului Sportiv Școlar Șoimii
o David Nistor – echipa de patinaj a Clubului Sportiv Școlar Sibiu
o Tudor Arsin – echipa de atletism a Clubului Sportiv Școlar Șoimii
o Vlad Vasile Văcariu – echipa de arte marțiale a Clubului Sportiv Puma Sibiu