Marius Muntean, executive-chef la Golden Tulip Sibiu și membru al Asociației Culturale Euro Est Alternativ a participat, în perioada 17-20 februarie, la Kuhara Europskih Regija (Campionatul European Interregional de Gastronomie) din Makarska, Croația.
Bucătarul sibian a obținut locul I la proba de îndemânare (Raw Cuts of Lamb) și tot locul I la proba meniu de restaurant compus din 3 feluri (Consomme de vițel, gustare caldă din carne de miel și fel de bază din mușchi de vită).
Cultura gastronomică sibiană este astfel reprezentată și în competiții internaționale cu rezultate frumoase.