Zeci de elevi de la Colegiul Național Octavian Goga trimiși acasă din cauza gripei
FOTO arhivă

În urma centralizării pe care ISJ Sibiu a realizat-o astăzi, 18.02.2020, la nivelul unităților de învățământ din județul Sibiu se înregistrează, în rândul elevilor, 125 de cazuri cu suspiciune de gripă, cu nivel pozitiv la testarea rapidă, și 2215 de cazuri de viroză.

Cursurile au fost suspendate în 18 și 19 februarie,  la clasa I C de la Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu deoarece 4 elevi au fost confirmați cu suspiciune de gripă la testul rapid. 30 de elevi sunt afectați de această decizie.

„Luni, 17 februarie, cursurile au mai fost suspendate la clasa a VII-a de la Școala Gimnazială Nr. 25 Sibiu, la clasa a VIII-a A de la Liceul Teoretic ”Gustav Gündisch” Cisnădie și la Grădinița cu Program Prelungit ”Elefănțelul Curios” Sibiu pe motiv că peste 20% din numărul de elevi din fiecare clasă absentează din cauza virozei”, a transmis Inspectoratul Școlar Județean Sibiu.

 

 

Ultima oră