VIDEO: Sibiul, primul oraș cultural din România – Directorul Casei de Cultură: „Am pornit de la trei festivaluri”

Ovidiu Dragoman, directorul Casei de Cultură a Municipiului Sibiu, invitat la emisiunea „Interviuri pe Față”, a povestit despre cum a ajuns Sibiul să fie primul oraș cultural din România și, desigur, un oraș-exemplu pentru celelalte din țară.

Sibiul este, fără doar și poate, un oraș cultural. Mereu a fost un exemplu bun pentru celelalte mari orașe din țară.

„Este evident că am fost cândva primul oraș cultural al României, un oraș de la care ceilalți au învățat și eu zic că am fost un bun exemplu. Suntem unde suntem acum, ne străduim să fim din ce în ce mai buni întotdeauna. Ambiția noastră este să ne depășim limitele. Chiar de multe ori mi s-a întâmplat ca, după un eveniment, să fiu felicitat, apreciat, să-mi spună <<ai ridicat ștacheta la limite maxime>>. Nu există limită maximă”, a declarat Ovidiu Dragoman, directorul Casei de Cultură a Municipiului Sibiu.

video
play-sharp-fill

Ovidiu Dragoman a fost inițiatorul agendei culturale a Sibiului. Aceasta a fost introdusă în anul 1998 și, la începuturi, se țineau doar trei festivaluri în oraș.

„Agenda culturală este un instrument dedicat operatorilor culturali pe care am introdus-o în viața Sibiului în 1998. La vremea respectivă, operatorii culturali și inclusiv intituțiile culturale nu prea știau despre ce e vorba, pentru că nu știam cum se operează cu un asemenea instrument. Au fost câțiva ani de zile în care am dus o muncă grea de convingere, de explicare fiecăruia ca să poată înțelege că, cu ajutorul agendei culturale, se poate opera mult mai simplu în cultură.

În primul an, pe agenda culturală aveam trei sau patru festivaluri. Erau festivalul de Teatru, de Jazz și de Folclor. Astăzi avem un număr impresionant de activități culturale. Noi nu mai gestionăm agenda culturală din 2014, ea e în gestiunea Primăriei. Și, de fapt, așa am și creat-o: să fie un instrument al Primăriei de colaborare cu operatorii culturali, însă am gestionat-o ani buni.

Instrumental de lucru numit agenda culturală ulterior a fost procesat de multe alte orașe din țară. Orașe cu activitate bogată culturală. Sigur, nu l-am inventat eu. Era un instrument european. Noi tindeam către aderare, tindeam să ne aliniem la standarde europene așa că l-am introdus ca instrument de lucru pentru a fi practice în rând cu lumea”, mărturisește directorul Casei de Cultură Sibiu.

Ultima oră