Accident rutier pe DN14, la ieșire din Târnava spre Mediaș. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și s-a izbit de o mașină ce venea din sens opus.
Potrivit polițiștilor, accidentul s-a petrecut pe fondul vitezei nedaptate într-o curbă periculoasă la dreapta. „Un șofer în vârstă de 49 de ani, în timp ce conducea un autoturism spre Mediaș, la ieșirea din Târnava, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt turism condus regulamentar din sens opus”, informează Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
În urma impactului, o femeie în vârstă de 53 de ani, pasageră în autoturismul condus regulamentar a fost rănită. „O pacientă de 53 ani, politraumatizată, este evaluată și transportată la CPU Mediaș. În total sunt șapte pasageri, șase adulți și un copil de 3 ani. În afara de femeia de 53 ani nimeni nu are nevoie de asistență medicală”, spune Genu Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.
Șoferul care a produs accidentul este din Sibiu, iar șoferul care conducea regulamentar e din Mediaș și are 35 de ani.
În zonă se circulă alternativ.