foto: mașină răsturnată la mediaș - bunică și nepoată rănite
foto Arhivă

Un accident rutier a avut loc la Mediaș, miercuri dimineață. O șoferiță a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Două persoane au fost rănite.

Accidentul a avut loc pe strada Ighișului, pe fondul neadaptării vitezei în curbă. „O conducătoare auto pierde controlul direcției și se răstoarnă în afara carosabilului”, transmite Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

La fața locului s-au deplasat echipaje din cadrul ISU Sibiu. O femeie și o fetiță, bunică și nepoată, au fost rănite.

„ISU Sibiu intervine de urgență cu un echipaj de prim-ajutor calificat Smurd și un echipaj de descarcerare la ieșirea din municipiul Mediaș spre Ighișu Nou, unde un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabilului. Persoanele implicate, o femeie de cca 51 de ani și un copil de cca 8 ani, nu erau încarcerate, li s-au acordat îngrijiri medicale și au fost transportate la CPU Mediaș, conștiente, cu diverse contuzii”, anunță Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu