Bolnavi şi medici deopotrivă din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu se plâng că zilnic, de la spălătoria spitalului, vin în saloane şi în sălile de operaţii, cearceafuri rupte. Directorul spitalului sibian, Cornel Benchea, confirmă că ştie de problemă şi promite că în acest an o să o rezolve.
De ce unii bolnavi se trezesc cu cearceafuri rupte în spital
După ce Ora de Sibiu a primit câteva fotografii din spitalul sibian, în care erau surprinse cearceafuri curate, aduse de la spălătorie, rupte, directorul SCJU Sibiu, Cornel Benchea, a anunţat că până la finalul anului se va rezolva problema. O problemă mai veche, cunoscută. În special pacienţii de la secţiile de Chirurgie, dar şi Ortopedie, se trezesc cu cearceafurile rupte. Chiar şi în sălile de operaţii din spital, ajuns cearceafuri curate, spălate, dar deteriorate. Una din explicaţii este că maşina din spălătoria spitalului este veche, de peste opt ani de zile, şi ar trebui schimbată cu una nouă. O maşină nouă de spălat pentru SCJU ar costa 400.000 de lei, bani pe care conducerea spitalului i-a prevăzut în bugetul din acest an. „Noi avem în bugetul pe anul acesta, o maşină de spălat, nouă. Probabil că şi maşina este de vină”, a spus marţi, directorul SCJU Sibiu, Cornel Benchea. O altă posibilă explicaţie ar fi că unele paturi din spital, au cearceafurile schimbate zilnic, din cauza specificului secţiei. Spre exemplu, la Chirurgii sau la Ortopedie, unde pacienţii stau în pat imobilizaţi, unii cu pampers, cearceafurile se murdăresc mai des de urină, sânge, etc., deci se trimit la spălat mai des, unde se curăţă mai mult decât în alte secţii, deci aşa pânza din care sunt făcute, este slăbită. O altă posibilă explicaţie este calitatea pânzei. La licitaţia din 2019, spitalul din Sibiu a cumpărat 20.000 de metri lineari de pânză, la preţul cel mai mic. De ce? Pentru că aşa prevede legea şi pentru că spitalul are nu doar o spălătorie cu 19 spălătorese, dar şi o croitorie cu patru croitorese. Lenjeria de pat de la spitalul din Sibiu se coase în propria croitorie. O altă problemă ar fi şi cum sunt trase cearceafurile murdare de pe paturile pacienţilor de către unele infirmiere, care nu au grijă foarte mare ca să nu le rupă. Oricum, problema cearceafurilor rupte este una reală şi va trebui rezolvată cât mai repede.
Ce soluţii au găsit alte spitale de stat sau private ca să nu aibă cearceafuri rupte
La unele spitale de stat din ţară s-a externalizat serviciul de spălat cearceafuri şi există firme care vin zilnic cu cearceafuri curate, pe care le livrează spitalelor, le iau şi le curăţă şi sunt obligate să garanteze pentru igiena şi calitatea lor. Spitalele private au avantajul că dispun de mai mulţi bani de multe ori faţă de cele de stat, deci îşi permit să cumpere cearceafuri de mai bună calitate. Dar în acelaşi timp, fluxul la privat, este mult mai mic faţă de stat. Şi cazurile care sunt cele mai complexe şi complicate se tratează de regulă în spitalele publice, pentru că acei pacienţi costă mult tratarea lor, ceea ce nu aduce profit.