Șoferii inconștienți ai Sibiului – Bețivii au ieșit în trafic fără rușine în weekend
Foto: arhivă

În perioada 7 – 9 februarie, polițiștii sibieni au constatat șapte infracțiuni la regimul rutier, au reținut 36 de permise de conducere, au retras 35 de certificate de înmatriculare și au aplicat 500 de sancțiuni contravenționale în valoare de 125.000 de lei. Și în acest weekend, mulți șoferi s-au urcat băuți la volan. 

Vineri, un bărbat din Cisnădie a fost depistat băut la volan. „La data de 7 februarie a.c., în jurul orei 15,00, în orașul Cisnădie, pe strada Sibiului, un localnic în vârstă de 65 de ani a fost depistat conducând un autoturism în timp ce se afla sub influența alcoolului, cu o concentrație de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Șoferii inconștienți ai Sibiului – Bețivii au ieșit în trafic fără rușine în weekend

Și sâmbătă au fost prinși, în trafic, mai mulți șoferi băuți. „La data de 8 februarie a.c., în jurul orei 02,45, pe strada Nicolae Iorga din municipiul Sibiu, a fost depistat un alt șofer aflat sub influența alcoolului”, a declarat Welter.
Este vorba despre un sibian în vârstă de 45 de ani, a cărui testare a rezultat într-o concentrație de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și pe numele acestui șofer s-a întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Tot sâmbătă, în jurul orei 11,00, în localitatea Alțâna, polițiștii au testat alcoolscopic un localnic în vârstă de 49 de ani, aflat la volanul unui autoturism condus pe DJ 106. Întrucât testarea a rezultat într-o concentrație de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, cu această ocazie fiind întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Nici duminică șoferii inconștienți nu s-au potolit. De această dată, un bărbat a fost depistat conducând un autoturism neînmatriculat. „În jurul orei 11,30, pe strada Văii din localitatea Șura Mare, polițiștii rutieri au depistat un sibian în vârstă de 39 de ani în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat. În consecință, pe numele bărbatului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat”, a transmis Welter.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică