polițistul sibian care a prins în timpul liber un urmărit internațional
Paul Bud / Facebook Politia Sibiu

Un bărbat din Mârșa, dat în urmărire internațională de autoritățile din Spania, fiind cercetat pentru omor și tentativă de omor, a fost prins la Sibiu de un polițist aflat în timpul liber.  Paul Bud, în vârstă de 34 de ani, este agent șef de Poliție în cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Biroul de Combaterea infracţiunilor contra persoanei.

„Vineri după-masa, aflat în timpul său liber, în municipiul Sibiu, Paul observă un bărbat care îi pare cunoscut, prin prisma activității sale de judiciarist. Fără să îl scape din ochi, foarte rapid Paul își confirmă suspiciunea în urma unui schimb de informații cu colegii săi. Bărbatul care i-a atras atenția este un localnic urmărit internațional, pe numele căruia chiar în aceeași zi, autoritățile spaniole au emis un mandat european de arestare. Paul l-a aborbat pe sibian, s-a prezentat și l-a condus la sediul Poliției Municipiului Sibiu, unde au fost demarate procedurile specifice în vederea confirmării mandatului”, se arată pe pagina de Facebook Politia Sibiu.

Urmăritul internațional are 28 de ani, domiciliază în Mârșa și este cercetat de autoritățile spaniole pentru omor și tentativă de omor.

Cu o experiență de 10 ani în munca de investigații criminale, polițistul sibian Paul Bud spune că ”trecând peste frumoasa moștenire, tatăl meu fiind un apreciat polițist, mi-am urmat vocația și am ales să devin la rândul meu polițist judiciarist. Pentru mine este mai mult decât o meserie, este o împlinire sufletească, o minunată posibilitate de a-mi valoriza talentul, aptitudinile și pasiunea și de a le pune în slujba acelora care au nevoie de mine”.

Agent șef de poliţie Bud Paul, în vârstă de 34 de ani, a fost încadrat la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu din anul 2005 şi şi-a desfăşurat activitatea ca agent de poliţie în cadrul Biroului de Ordine Publică, iar din anul 2010 în cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Biroul de Combaterea infracţiunilor contra persoanei.

„Felicitări, Paul Bud pentru implicare și pentru prezența de spirit de care ai dat dovadă! Meseria de polițist este una de vocație, care nu are program și în care nu există timp liber în lupta cu infractorii!”, se mai arată pe Facebook.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică