O nouă atenționare meteo - Ger în toată țara

Meteorologii au emis, vineri, o nouă informare de vreme geroasă. În nord-estul, centrul și sudul țării temperaturile vor coborî chiar și până la -22 de grade.

Informarea meteorologică intră în vigoare sâmbătă la ora 2:00 și expiră duminică la ora 10:00, scrie Digi24.

O nouă atenționare meteo - Ger în toată țara

Astfel, pe parcursul nopților și al dimineților de 8 și 9 februarie vremea va fi geroasă în cea mai mare parte a țării. Temperaturile vor coborî frecvent sub -10 grade și local, mai ales în nord-estul, centrul și sudul țării sub -15 grade (până în jurul a -22 de grade în zonele depresionare). Local se poate forma și ghețuș.

La această oră sunt în continuare în vigoare două coduri galbene de intensificări ale vântului, ninsori viscolite și zăpadă spulberată.

Primul expiră vineri seară, la ora 23:00, și este valabil în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, unde vântul va avea intensificări, temporar cu viteze de peste 70 km/h, astfel ninsorile vor fi viscolite, zăpada spulberată, iar vizibilitatea se va reduce semnificativ.

Al doilea expiră sâmbătă dimineață, la ora 2:00. Vântul va prezenta intensificări temporare în estul și sud-estul țării, cu viteze, în general, de 45…55 km/h, iar la munte, cu peste 60 km/h, spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi și în restul țării, dar pe arii mai restrânse.

Se vor semnala ninsori, în general slabe cantitativ, în zonele de munte, local în nord, centru și est, iar în cursul zilei de vineri (07 februarie) și în regiunile sudice.

Până la finalul săptămânii, în cea mai mare parte a țării, vremea va fi rece, local geroasă în timpul nopților.

Sursa: Digi24

Ultima oră

Comentariul meu

Publică