Diaspora vâlceană: "Vâlcea și Sibiu - Le leagă mai multe lucruri decât ar putea vreodată să le separe"

Vâlcenii care trăiesc în Sibiu vor să se implice mai mult în comunitatea locală. Aceștia se întâlnesc luni pentru a căuta soluții care să întărească legăturile dintre cele două județe.

„Diaspora vâlceană este o realitate, dincolo de conceptul gândit de noi pentru noi, cei care am avut sau avem povești similare de viață, chiar intersectate la un moment dat. Medici, antreprenori, artiști, programatori, angajați sau studenți – vâlcenii au devenit o comunitate tot mai prezentă în viața Sibiului și care are o contribuție benefică tot mai mare în dezvoltarea orașului. În același timp însă, nu am rămas niciodată indiferenți la ceea ce se întâmplă acasă, la evenimentele locale ale Vâlcii, la care am participat spiritual, faptic sau fizic. Ne-am bucurat, ne-am întristat, alături de familii și prietenii rămași acolo, pentru că ne pasă”, ne-au transmis reprezentanții diasporei vâlcene.

Diaspora vâlceană: "Vâlcea și Sibiu - Le leagă mai multe lucruri decât ar putea vreodată să le separe"

Aceștia au lansat un apel pe o rețea de socializare prin care le cer să se implice în comunitățile în care trăiesc.

„Avem convingerea că legăturile strânse pe care fiecare om plecat din comunitatea în care a crescut le păstrează cu cei de acasă sunt o bază pe care putem și trebuie să construim. De aceea, credem că este necesară o conversație între vâlcenii care trăiesc în Sibiu, dar încă au sufletul acasă. Fie că vorbim de oportunități, de pasiuni comune sau de probleme comune, este bine să ne cunoaștem, și să găsim lucrurile frumoase pe care le putem face împreună, atât pentru Sibiu, cât și pentru Vâlcea. Împreună, putem realiza multe. Așa cum cum ne implicăm în locul unde am ales să trăim, credem că este esențial să identificăm proiectele, cauzele și inițiativele care pot sprijini comunitatea de unde am plecat, și cel mai important, să reușim să creăm legături mai strânse între Vâlcea și Sibiu – orașe, județe și comunități pe care de altfel le leagă mult mai multe lucruri decât ar putea vreodată să le separe. Vă așteptăm alături de noi, luni, 10 februarie ora 18:00, la Restaurantul Pasaj din Sibiu. Ne dorim ca aceasta să fie o primă discuție între vâlcenii plecați „în pribegie” dar care încă au sufletul acasă.”

 

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică