CSU Sibiu l-a transferat pe americanul Larry Gordon

CSU Sibiu a ajuns la un acord cu baschetbalistul american Larry Gordon (32 de ani, 1.96 metri, extremă). Acesta evoluează pe pozițiile 2 și 3, fiind un jucător versatil, atletic și care dispune de o mare experiență. În acest sezon el a evoluat în prima ligă din Israel, pentru Hapoel Eilat, și va ajunge la Sibiu la finalul acestei săptămâni.

Originar din California, Gordon și-a făcut debutul în Europa în campionatul olandez, la Zwolle, în sezonul 2009/2010, iar de acolo a trecut pentru doi ani în Austria, la Bulls Kapfenberg. Prin evoluțiile foarte bune și stilul spectaculos de joc – Austrian Dunk Contest Champion – el a atras atenția echipelor din puternica ligă germană, iar Phoenix Hagen i-a acontat serviciile pentru trei sezone. În 2014 a
condus BBL la recuperări -remarcabil pentru o extremă – și a fost ales în All Star Game, participând atât la concursul de 3 puncte grație procentajului său de la distanță (43%) cât și în competiția de slam-dunk. În același timp, în 2015, a fost în cea mai bună echipă defensivă a Germaniei.

A îmbrăcat tricoul lui Bremerhaven în stagiunea 2015/2016, iar anul următor l-a împărțit între Coreea de Sud și, din nou Germania, la Rasta Vechta.
O participare în puternica ligă VTB l-a atras pe Larry către Astana (2017/2018). Dincolo de experiența de a juca împotriva lui CSKA Moscova, Khimky sau Unics Kazan, el a câștigat primul său titlu și prima Cupă în Kazakhstan.

În sezonul precedent, a ales din nou Germania, a doua sa țară, devenind coechipier cu Jared Jordan la Giessen 46ers. Mediile sale au fost de 11 puncte (57%-2 puncte, 41% – 3 puncte și 81% de la libere), 5.8 recuperări (1.6 ofensive) și 1.9 asisturi. Din 34 de meciuri, în 20 a marcat peste 10 puncte, iar trei le-a terminat cu ”double-double”. Printre cele mai bune meciuri au fost cele cu Bayern Munchem (22 puncte și 6 recuperări), Ludwingsburg (14 puncte, 12 recuperări) sau Telekom
Basket (23 de puncte, 8 recuperări și 6 pase decisive).
A ales Israelul pentru acest sezon, dar nu a avut foarte mult succes. Folosit deseori pe poziția 4, Gordon a avut mai puține posesii, mai puține aruncări – 5 puncte pe meci, 3.7 recuperări și 1 asist. A jucat foarte bine împotriva lui Ironi Nes-Ziona (16 puncte, 4 recuperări), fost adversă a echipelor românești, CSM Oradea și U BT, în FIBA Europe Cup.

Larry Gordon va îmbrăca tricoul cu numărul 23, este căsătorit cu Desiree și are un un băiețel de aproape 2 luni, pe nume Levi.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică