Numărul turiștilor străini, în scădere în 2019 la Sibiu - Ce județe au preferat

În 2019, numărul turiștilor străini care au vizitat Sibiul a fost în scădere față de anul 2018. La fel s-a întâmplat și în restul județelor cu potențial turistic din țară. 

Sosirile turiștilor în spațiile de cazare din țară au ajuns la 13,2 milioane în 2019. În anul precedent, s-au înregistrat 12,8 milioane, notează Transilvania Business. Potrivit platformei Analize Economice, 20,1% din turiștii care au fost cazați în 2019 au fost străini, și anume 2,67 milioane.

Numărul turiștilor străini, în scădere în 2019 la Sibiu - Ce județe au preferat

Cu toate că în 2019 am avut mai mulți turiști decât în 2019 la nivelul României, numărul sosirilor de străini a fost în scădere față de anul 2018 (-4,1%). La nivel de înnoptări de turiști în spațiile de cazare, creșterea față de 2018 a fost de 5% (de la 28,45 la 29,87 milioane).

Avem o creștere a înnoptărilor peste cea a sosirilor de turiști, asta însemnând că sejurul mediu pe turist a crescut în 2019 față de anul anterior (de la 2,22 la 2,25 nopți/turist). În cazul înnoptărilor la străini scăderea a fost mai mică decât cea a sosirilor (-0,8% față de -4,1%), semn că și această categorie de turiști și-a crescut sejurul mediu petrecut în structurile noastre de cazare.

Capitala conduce în topul sosirilor de turiști, cu 2,04 milioane (15,4% din total). Pe locurile următoate în topul sosirilor de turiști s-au situat județele Brașov (1,40 milioane), Constanța (1,38 milioane), Cluj (667.000), Mureș (596.000).

La nivel de turiști străini, topul sosirilor din 2019 e condus de capitală, cu 43% din sosirile de la nivel național (1,15 din 2,67 milioane). Pe locurile următoare s-au clasat Brașov (189.000), Sibiu (155.000), Cluj (135.000), Timiș (121.000). Dintre aceste județe, doar Timișul a înregistrat o creștere a sosirilor de străini în 2019.

Turiști străini (2018/2019)

  • Brașov 206.000 / 179.200
  • Sibiu 158.500 / 154.500
  • Cluj 140.300 / 134.200
  • Mureș 87.400 / 85.000
  • Bihor 71.300 / 67.400

Topul înnoptărilor de turiști arată o situație diferită față de cea din cazul sosirilor. Pe primul loc se situează județul Constanța (5,19 milioane), urmat de capitală (3,55 mil.), Brașov (2,76 mil.), Bihor (1,55 mil.) și Vâlcea (1,52 mil.).

Topul înnoptărilor la străini e condus de Capitală (2,15 milioane), urmată de Brașov (383.000), Timiș (299.000), Cluj (286.000), Sibiu (258.000). Dintre acestea, doar Capitala și Sibiul au înregistrat creșteri ale înnoptărilor de turiști străini în 2019.

“După creșteri anuale ale sosirilor totale de turiști de 10,3, 10,4 și 6,3% în 2016- 2018, iată că anul trecut ne aduce o creștere semnificativ mai modestă a acestui indicator (3,6%). Creșterile modeste din ultimii doi ani vin pe fondul unor măsuri de stimulare turismului intern de către stat prin acordarea tichetelor de vacanță. Probabil, fără aceste tichete, creșterile ar fi fost semnificativ mai modeste sau chiar am fi asistat la scăderi. După ani la rând de creșteri robuste ale circulației turistice pe fondul măsurilor de stimulare făcute de stat (reducerea taxei pe valoarea adăugată, acordarea de tichete), se pare că anul acesta se va ajunge la o plafonare. În cazul turiștilor străini, vorbim chiar de o scădere, ceea ce ne arată că nu suntem percepuți ca o destinație turistică, în ciuda promovării din ultimii ani în unele publicații internaționale de profil”, menționează analistul Gheorghe Sofian.

Sursa: Transilvania Business

Ultima oră

Comentariul meu

Publică