Mediașul „sălbatic” – Patru hoți au golit de bani aparate de cafea și au furat două telefoane
FOTO arhivă

Patru bărbați au fost reținuți de polițiștii de la investigații criminale Mediaș, fiind bănuiți de săvârșirea mai multor infracțiuni.

La data de 4 februarie, în urma activităților investigativ-operative, polițiștii Biroului Investigații Criminale Mediaș au identificat patru persoane de sex masculin care la data 17 ianuarie ar fi săvârșit mai multe infracțiuni, inclusiv cu violență.

„În fapt, la data de 17 ianuarie, în jurul orei 03.00, cei patru bărbați ar fi sustras prin forțarea sistemelor de închidere sumele de bani din aparatele de cafea ce se aflau lângă supermarketul Kaufland Mediaș situat pe str. Șoseaua Sibiului. După săvârșirea acestei fapte, cei patru ar fi plecat spre zona centrală a municipiului unde, în mediul stradal, ar fi agresat fizic doi bărbați (în vârstă de 34 și 45 de ani, ambii din Mediaș), unuia fiindu-i sustrase și telefoanele mobile”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Cei patru bărbați, în vârstă de 16, 19 și 20 de ani, domiciliați în Botoșani, Tălmăcel și Turnu Roșu au fost reținuți pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, urmând a fi prezentați în cursul acestei zile Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și tâlhărie calificată.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică