Salvamontiștii sibieni vor mașini de intervenție cu girofar - Semnează petiția dacă vrei să îi ajuți

Salvamontiștii sibieni îndeamnă cetățenii să semneze o petiție online adresată Ministerului Administrației și Internelor (MAI), Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) și Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) pentru dotarea autospecialelor Salvamont cu girofaruri.

Legislația rutieră în vigoare nu prevede că salvamontiștii pot utiliza sisteme de avertizare acustică și luminoasă (girofaruri și sirene) pe autospecialele de intervenție în timp ce se află în exercițiul funcțiunii la solicitările venite prin Serviciul Unic pentru Apeluri de Urgență 112. Deplasarea lor prin trafic fără astfel de sisteme le îngreunează misiunile și, nu de puține ori, le pune viața în pericol.

Salvamontiștii sibieni vor mașini de intervenție cu girofar - Semnează petiția dacă vrei să îi ajuți

„Mașina de intervenție a colegilor noștri din Maramureș a fost accidentată în trafic în timp ce se deplasa la un caz de o deosebită gravitate. După aproape cinci ani, cu zeci de ore de discuții și de avize favorabile obținute, poate, în această legislatură parlamentară va fi aprobat și amendamentul prin care să se permită folosirea mijloacelor de semnalizare acustică și vizuală care asigură prioritate și siguranță în trafic pe timpul deplasării la acțiunile de salvare. Deși legislația impune dotarea echipelor Salvamont cu ambulanțe pentru transportul echipelor medicale și a persoanelor accidentate, legislația rutieră nu a fost actualizată și nu nominalizează, încă, Salvamont-ul între instituțiile statului cu drept de folosință a acestor mijloace de semnalizare a priorității în trafic”, se arată pe pagina de Facebook Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu.

VEZI PETIȚIA AICI

„Cerem modificarea art. 32, alin. (1), litera b) din Codul Rutier prin adăugarea autospecialelor din cadrul serviciilor locale și județene de salvatori montani „Salvamont” în categoria vehiculelor cu regim de circulație prioritară, dotate cu sisteme de avertizare acustică și luminoasă de culoare albastră. Cu 8.297 de persoane salvate în 7.170 de intervenții pe parcursul anului 2019 și cu un grad de răspuns de 100% la evenimentele montane, structurile Salvamont au demonstrat că desfășoară o activitate de salvare la un nivel foarte bun, corespunzător cerințelor mereu impuse de dezvoltarea turismului și activităților economice din zona montană. Deși este un serviciu public organizat în cadrul Consiliilor Județene sau Locale, și coordonat operativ de către Departamentul pentru Situații de Urgență din Ministerul de Interne, Salvamont este singurul serviciu de urgență care nu beneficiază de facilitatea deplasării în regim prioritar la acțiunile de salvare”, se arată în petiția către Ministerul Administrației și Internelor (MAI), Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) și Departamentul pentru Situații de Urgență(DSU).

Ultima oră

Comentariul meu

Publică