OFICIAL - Tânăra din Vurpăr moartă din cauza gripei avea mai multe boli

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sibiu a anunţat luni că tânăra de 38 de ani din Vurpăr, care a murit duminica trecută, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, cu gripă, avea mai multe boli grave, ceea ce i-a afectat sănătatea.

Sibiancă moartă la 38 de ani de gripă. Nu făcuse vaccinul

„Au fost confirmate cu virus gripal de tip AH3 două cazuri soldate cu deces în județul Sibiu, la persoane cu co-morbidități. Este vorba de o femeie de 90 de ani, din localitatea Laslău Mare, județul Mureș, aflată în Sibiu în perioada incubației, nevaccinată antigripal, cu factori de risc asociați – două accidente vasculare cerebrale în antecedente și de o pacientă de 38 de ani, din localitatea Vurpăr, nevaccinată antigripal, cu factori de risc asociați – obezitatem cardiopatie cu hipertensiune arterială, bronhopneumopatie. Cazurile sunt sporadice, nu fac parte dintr-un focar de îmbolnăviri. Până la acest moment au fost confirmate cu laboratorul 6 cazuri de gripă în județul nostru, dintre care 3 s-au soldat cu deces”, a anunţat DSP Sibiu. Până acum, două femei şi un bărbat din judeţul Sibiu au murit în 2020, de gripă, în spitalul din SIbiu. Toţi trei mai sufereau şi de alte boli şi veniseră la spital în stare gravă.

Ultima oră