VIDEO - Protest pentru Roșia Montana la sediul PNL din Sibiu - "Locul ei este în UNESCO!"

Mai mulți activiști au protestat vineri în fața sediului PNL. Membrii mișcării „Vă vedem din Sibiu”au cerut Guvernului României să depună solicitare către Comitetul Patrimoniului Mondial în vederea reluării procedurii de înscriere a Sitului Roșia Montană în Lista Patrimoniului Mondial, termenul final fiind 31 ianuarie 2020. Vicepremierul Raluca Turcan a reacționat.

„Cerem PNL, partidului de guvernământ, să-și respecte promisiunile publice făcute în legătură cu acest proiect și astfel să își arate respectul pentru mișcările de stradă care au susținut restaurarea statului de drept, constituind astfel o opoziție de facto în ultimii ani. Roșia Montană reprezintă piatra de temelie a civismului românesc de după 2000. Sute de mii de oameni au cerut în stradă oprirea proiectului de exploatare ce a devenit un simbol al corupției generalizate și al lipsei de respect pentru patrimoniul cultural. Astfel, înscrierea sitului Roșia Montană în Patrimoniul Unesco ar însemna pe de-o parte salvarea și punerea în valoare a unei moșteniri culturale unice în lume, pe de alta va putea avea valoarea simbolică și oficială al capătul unei lupte dusă de societatea civilă împotriva unor politicieni corupți și al unor vremuri de tristă amintire. Numai așa putem merge mai departe pentru reconstrucția unui stat de drept și pentru abordarea provocărilor legate de schimbările climatice”, au scris pe Facebook reprezentanții comunității Vă vedem din Sibiu.

VIDEO - Protest pentru Roșia Montana la sediul PNL din Sibiu - "Locul ei este în UNESCO!"

Vicepremierul Raluca Turcan a reacționat pe Facebook, unde a publicat un mesaj din partea ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu.

“În urma analizei și consultărilor am luat decizia ca procedura de a înscrie situl Roșia Montană în lista patrimoiului mondial UNESCO să fie reluată. Notificarea va fi depusă astăzi, astfel încadrându-ne în termenul necesar ca dosarul să fie discutat în ședința din această vară a Comitetului Patrimoniului Mondial, care va avea loc în China.

Am decis să nu amânăm acest demers, chiar dacă termenul final este 1 februarie 2021, și asta nu doar pentru că este o prioritate asumată prin programul de guvernare al PNL, ci mai ales pentru că datoria Ministerului Culturii este să apere interesele patrimoniului cultural național.

Țin să precizez că decizia a fost luată printr-o strânsă comunicare și consultare cu premierul României, domnul Ludovic Orban.

Prin înscrierea în lista UNESCO, nu se modifică regimul juridic de protecție deja instituit”, scrie în mesajul publicat de Raluca Turcan pe pagina sa de socializare.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică