Colegii şi şefa de partid ai consilierului de la Sadu, Ion Popică, cel care era să rămână fără milionul de euro ce îl păstrează la bancă, spun că acesta este un om cinstit şi deştept, dovadă că a ştiut cum să facă atâţia bani din tranzacţii de terenuri, deci se bazează că acum ştie sigur cum să îşi păzească averea de hoţi.
Ion Popică consilier milionar în euro la Sadu, numărul doi în PMP Sibiu
Milionarul în euro din Sadu, Ion Popică, este consilier PMP în localitate şi vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene Sibiu. Acesta a apărut de joi în ştirile din toată ţara, după ce prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veştemean, a anunţat printr-un comunicat de presă, că el este milionarul în euro, pe care un bărbat care se pare că îi este rudă, potrivit unor surse oficiale, ar fi vrut să îl fure. Până una alta, Ion Popică din Sadu are milionul de euro în siguranţă la bancă, îi lipsesc doar 18.000 de lei, bani pe care hoţul a reuşit să-i tranzacţioneze până banca s-a prins despre ce este vorba, potrivit prim-procurorului Veştemean.
Toată lumea din PMP ştie că Popică are milionul de euro
Întrebată dacă ştia că colegul ei de partid, vicepreşedintele PMP Sibiu, Ion Popică este milionar în euro, preşedinta PMP Sibiu, Ingrid Hohr, a spus: „Da, ştiam.” Potrivit acesteia, vicepreşedintele PMP Sibiu a făcut aceşti bani, legal. „I-a declarat (banii n.r.). Totul este oficial. Dacă banii au fost în bancă. Nu s-a pus problema de ilicit”, spune şefa lui Ion Popică de la PMP.
Lider PMP Sibiu: „Dacă Popică a fost deştept să facă un milion de euro, este deştept ca să îl păzească”
„Acum mă gândesc dacă a fost deştept să facă un milion de euro, este deştept să îl păzească. Din câte ştiu eu, domnul Popică lucrează foarte bine cu banca”, a spus liderul PMP Sibiu, Ingrid Hohr. Cel ce a încercat să fure milionul de euro al lui Popică, dintr-o sucursală a băncii din Cisnădie, acum este arestat.