video guvernul și-a angajat răspunderea pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi
FOTO arhivă

Parlamentul s-a reunit miercuri, în şedinţă comună extraordinară, pentru angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Din acest moment parlamentarii au la dispoziție trei zile pentru a depune moțiune de cenzură.

PSD a anunțat anterior că va depune moțiune de cenzură, scrie g4media.ro

video guvernul și-a angajat răspunderea pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi

Principalele declarații ale premierului Ludovic Orban în plen:

Guvernul a luat decizia de a-și angaja răspunderea în Parlament astfel încât să permitem fiecărei comunități să-și aleagă primarii prin majoritate de 50% plus 1 din votanți, astfel încât să oferim legitimitate. În 1992 mecanismul de alegere a primarilor care a fost introdus practic stabilea alegerea primarilor cu 50% plus 1 și era necesară prezența la primul tur a 50% plus 1 din alegători, iar în caz contrar se repeta primul tur.

Parlamentul de imediat după Revoluție a legiferat mai aproape de exigențele democrației.

În 2012 s-a introdus alegerea prin majoritatea relativă: e ales primar cel care obține cel mai mare număr de voturi, fără a fi necesară prezența majorității alegătorilor.

Chiar dacă numărul cetățenilor nemulțumiți de un primar depășește procentul de 50%, nu pot schimba primarul: pentru că voturile nemulțumiților se distribuie la mai mulți candidați în acest sistem. În 2016 s-au ales primari care n-au avut nici măcar 30%. Aproape 50 de candidați au fost aleși cu mai puțin de 30% din voturile cetățenilor prezenți la vot. Avem situații în care un primar a fost ales de doar 10% dintre cetățeni.

Mecanismul de alegere a primarilor trebuie să permită cetățenilor să aibă o minimă garanție asupra unei guvernări locale performante. Mecanismul de alegeri cu 50% plus unul permite alianțe politice transparente între partide, alianțe care conferă și majorități în consiliile locale.

Am văzut că PSD depune moțiune de cenzură. Sincer, nu înțeleg motivele. Peste 1.500 dintre primarii care au câștigat alegerile în 2016 au câștigat cu peste 50%. Poate vă e teamă că nu și-au făcut treaba cum trebuie, deși ați pompat resurse din bugetul de stat în primarii PSD?

Puteți să băgați și 10 moțiuni de cenzură, dar nu puteți să ne schimbați punctul de vedere nici al nostru, nici al celor peste 80% dintre cetățeni care vor alegeri în două tururi.

Am aprobat amendamente: reprezentarea partidelor în birourile electorale, reducerea de la 90 la 60 de zile a termenului în care se poate obține viza de flotant, scăderea numărului de semnături pentru candidații independenți, nici o altă persoană nu poate staționa în secția de vot mai mult decât timpul necesar pentru vot.

Alegerea în două tururi arată cu adevărat respectul pentru democrație și votul cetățenilor. Noi punem pe masă mandatul Guvernului pentru acest obiectiv.

Dragi PSD-iști, o să vă batem la locale și într-un tur și în două tururi.

Parlamentarii au avut termen până luni să depună amendamente la proiect, care ulterior au fost transmise Guvernului.

Guvernul a adoptat, în şedinţa de marţi, mai multe amendamente la proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin pentru care îşi angajează răspunderea, a anunţat şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă. Principalele amendamente vizează perioada pentru care este permis votul persoanelor cu viza de flotant – 60 de zile, reducerea numărului de semnături pentru depunerea candidaturilor de la 1% la 0,5% din lista electorală din localitatea respectivă, reprezentarea în birourile electorale şi acreditarea observatorilor (detalii aici).

Potrivit Constituţiei, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Guvernul este demis dacă moţiunea de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea proiectului, a fost votată. Dacă Executivul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat.

PSD a anunțat că va depune moțiune de cenzură, care este susținută și de UDMR și de cei patru parlamentari din partidul lui Teodor Meleșcanu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică