Există din ce în ce mai multe activități care se pot efectua din confortul propriei locuințe. Multe companii încurajează munca la domiciliu deoarece astfel economisesc foarte mult din cheltuieli. Dar nu oricine poate munci de acasă iar mai departe vom dezbate câteva dintre avantajele și dezavantajele muncii de acasă.
Avantajele muncii de acasă
Cel mai important avantaj este că angajatul economisește bani și timp pentru transport, indiferent că este vorba de benzină pentru mașina proprie sau de bilete pentru mijloacele de transport în comun. În plus, scapă și de stresul deplasării în trafic, pentru că se știe cât de aglomerate și periculoase pot fi șoselele românești. Astfel fie că e vorba de joburi în Pitești, Brașov, Sibiu sau orice alt oraș, munca de acasă te scapă de timpul petrecut pe drum între casă și serviciu.
Flexibilitatea este un alt avantaj important pe care îl preferă cei cu joburi de acasă. În cele mai multe dintre cazuri, acasă, angajații își pot alcătui propriul program de lucru așa cum doresc. Acest lucru e mai greu de pus în practică la locul de muncă, pentru a ajunge într-alt loc, la o banală programare sau pentru a rezolva diverse probleme. Stresul de la locul de muncă poate fi mare pentru mulți angajați. Competiția dintre colegi, critica directă a șefilor pot afecta psihicul celor mai slabi din fire. Acasă, stresul este ascuns de distanță și de relativa impersonalitate a comunicării prin telefon sau Internet.
Un alt mare avantaj este economisirea cheltuielilor pentru cumpărarea sau comandarea mâncării la serviciu. Acasă este altceva, se poate mânca relativ oricât și oricând, plus că după mâncat, angajatul se poate și odihni puțin, ceea ce la birou nu se poate face.
Dezavantajele muncii de acasă
Munca de acasă presupune auto disciplină și auto organizare, necesare pentru a fi îndeplinite obligațiile normale de lucru. Dacă nu sunt îndeplinite cerințele minime ale angajatorului, dacă timpul este foarte prost coordonat și productivitatea muncii scade, atunci angajatul se expune riscului de a nu fi plătit pentru o muncă pe care de fapt nu a depus-o așa cum ar fi trebuit. În cazuri extreme, se poate ajunge și mai rău, la sancțiuni și chiar la concedieri, ceea ce nu-și dorește nimeni.
Munca de acasă poate fi uneori imprevizibilă, mai ales pentru freelanceri. Câștigul financiar poate astfel varia în funcție de numărul comenzilor și volumul de lucru prestat. Unul dintre cele mai mari dezavantaje ale lucrului de acasă poate fi reprezentat de către factorii perturbatori. Fie că este vorba de familie, copii, animale de companie, prieteni, tv, internet etc. tentațiile pot fi destul de multe. Auto disciplina este aici cuvântul de bază.
Singurătatea poate afecta performanțele muncii prestate la domiciliu. Chiar dacă unele persoane mai singuratice nu sunt deranjate de acest aspect, totuși, omul este o ființă socială și de multe ori interacțiunea cu alți colegi poate constitui o motivație în sine pentru a munci. Deși munca de acasă poate aduce libertatea mult visată, plictiseala și monotonia se pot instaura cu timpul. De asemenea, trebuie avută mare grijă la lipsa de mișcare și la sedentarism, care pot afecta grav sănătatea. După terminarea muncii, trebuie făcută mișcare iar viața socială nu trebuie neglijată nici ea.
În loc de concluzie, munca la domiciliu are părți plăcute precum și unele mai puțin atractive. În prezent deja dar tot mai mult și în viitor, munca de acasă poate deveni o opțiune serioasă pentru multă lume, atât companii cât și angajați.