primarul din copșa, despre angajata care își dădea singură sporuri - „o femeie cu inteligență peste medie”
Primar Copșa Mică, Daniel Tudor Mihalache

O angajată a Primăriei Copșa Mică este cercetată sub control judiciar pentru delapidare. Primarul Daniel Tudor Mihalache spune că „a muncit o viață ca funcționar” și că nimeni nu a bănuit-o că făcea nereguli.

Contactat de reporterii Ora de Sibiu, primarul din Copșa Mică, Daniel Tudor Mihalache, a declarat că angajata, care lucra la Resurse Umane, a fost depistată cu ocazia unui control de rutină al Curții de Conturi. Până atunci, nimeni nu a bănuit-o pe femeie că ar face nereguli.

„Acum mai bine de un an, Curtea de Conturi a descoperit nereguli. Am aflat că a falsificat mai multe documente și am făcut plângere la poliție. Eu nu am suspectat absolut nimic. Au mai fost controale și înainte, dar atât a fost de subtilă. A fost consecventă și bine mascată. Colegilor nu le-a venit să creadă”, a declarat primarul din Copșa Mică.

Potrivit edilului, femeia era angajată de o viață la Primărie. „Mai avea un pic până la pensie, un an de zile. Era un muncitor vechi, funcționar de carieră. A știut cum să ascundă faptele la fiecare control… Avea o inteligență peste medie”, a mai spus primarul.

Potrivit polițiștilor, în perioada ianuarie 2014 – mai 2018, femeia, folosindu-se de prerogativele conferite de funcția pe care o ocupa în cadrul instituției publice din Copșa Mică, ar fi dispus fără drept de sumele aflate în contul respectivei unității administrativ teritoriale, fie prin transferul lunar al unor sume, fără nicio justificare, în conturi personale, fie prin acordarea unor sporuri necuvenite sieși. Prejudiciu total creat este de 186.024 de lei. Detalii AICI.

Ultima oră

Comentariul meu