O femeie de 54 de ani din Cisnădie a devenit asistent maternal după ce și-a pierdut fetele de 13 și 15 ani într-un accident de mașină. Tragedia a avut loc în urmă cu 19 ani. De atunci a adoptat doi copii și are în plasament un al treilea.
Îi vom spune Maria, pentru că dorește să își scutească copiii de comentarii răutăciase și pentru că nu îi place să fie în centrul atenției. Povestea Mariei a început în urmă cu 19 ani. Pe atunci avea o viață fericită alături de sotul său și de cei patru copii – doi băieți și două fete.
Totul părea perfect. Erau o familie veselă și casa lor din Cisnădie era mereu plină de viață. Deodată însă, lumea lor s-a prăbușit. Într-o zi rece de noiembrie a avut loc un accident rutier. Cele două fete, de 13 și respectiv 15 ani, se aflau pe bancheta din spate a uneia dintre mașinile implicate.
Copilele nu au mai ajuns niciodată acasă. S-au stins în mâinile medicilor. Maria și soțul ei au fost devastați. La fel și frații mai mari ai fetițelor.
„Nu știu unde am găsit puterea să mergem mai departe. Am aflat de la cineva că în noiembrie, în aceeași lună în care s-au dus fetele mele, s-a născut M. Fusese abandonată de mama ei în maternitate. Nici nu am stat pe gânduri. Nu știu cum să vă spun. Am simțit că trebuie să mă duc și să o iau acasă. Și așa am făcut.”
Prima fetiță a fost luată în plasament încă de când avea trei luni. Maria a crescut-o și a iubit-o ca și cum era a ei.
„Și băieții au îndrăgit-o din prima clipă. Mă ajutau să o îngrijesc, se jucau cu ea. Într-o zi au zis: Mama, n-o mai dăm nimănui. M. e a noastră. Trebuie să rămână cu noi. Am inceput imediat procedurile de adopție. Nu am stat mult pe gânduri. Și așa am adoptat primul copil”, povestește emoționată Maria.
M. are acum 18 ani și studiază Științele Comunicării. O iubește pe Maria și spune că este mama ei, chiar dacă nu ea i-a dat naștere.
În 2009 Maria și-a făcut curaj și a mai luat în plasament o fetiță de 11 luni. Acum are 10 ani și este în clasa a III-a. Nici pe ea n-a mai putut s-o lase să se întoarcă într-un centru de plasament.
„Am făcut o ședință de familie și am pus și problema asta. Eu sunt în vârstă, deși nu arăt de vârsta pe care o am, și poate nu voi trăi suficient ca s-o cresc pe I. Am cântărit foarte bine decizia. Băieții mei cei mari, care acum au 36 și 35 de ani, au zis să stau liniștită, că orice ar fi, I. nu rămâne pe drumuri. Au ei grijă de asta. Așa am ajuns sa deschidem și cea de-a doua procedură de adopție și nu-mi pare rău”, spune Maria.
De curând, Maria a mai luat în plasament un băiat de 7 ani. S. este în clasa I. Este mezinul familiei și cel mai răsfățat dintre toți. Maria spune că le datorează copiilor faptul că nu a îmbătrânit prea repede. La 54 de ani are multe planuri de viitor șieste ocupată de dimineața până seara.
Nu este supărată pe Dumnezeu. Spune: „Dumnezeu mi-a luat, dar tot Dumnezeu mi-a dat. El știe de ce lucrurile s-au întâmplat așa cum s-au întâmplat.”