Documentarul „Internatul”, despre plăcerea de a preda și bucuria de a învăța la Astra Film Cinema

Poate fi vreodată o școală Raiul pe pământ? Da, dacă înveți la Headfort, ultimul internat rămas din Irlanda, un loc rural idilic, în care copiii de școală generală se află sub ghidajul revigorant, entuziasmant și original al unui cuplu de profesori.

Internatul, regia Neasa Ní Chianáin, David Rane, 100 minute, 2016
Documentarul „Internatul” dezvăluie, timp de un an de zile,în mod candid și jucăuș dinamica dintre elevi și profesori, combinarea creativă a tradiționalului cu modernul în lecțiile predate, aventura, pasiunea și sentimentul de revelație resimțit de elevi pe parcursul orelor.

De Ziua Internaţională pentru non-violenţă în şcoală acest documentar ne arată că experiența educațională se poate realiza cu devotament și compasiune, stârnind puternice emoții pozitive.

Documentarul va fi proiectat joi, 30 ianuarie, de la ora 19, la Astra Film Cinema

Prețul unui bilet este de 10 lei. Biletele se pun în vânzare cu 15 minute înaintea începerii proiecției la Astra Film Cinema (Piața Mică 11, Sibiu). Mai multe informații la tel: 0269202418.

Ultima oră