Reducerea abandonului școlar - Problema poate fi rezolvată cu bani europeni

La Școala Gimnazoală din Roșia prezența la cursuri a crescut de la 47 la 90%, după ce au fost luate măsuri privind reducerea abandonului școlar.

Una dintre măsuri a fost aceea de le acorda părinților 5 tichete valorice a câte 50 de lei/ lună, pentru echipament sportiv, manuale şcolare, auxiliare didactice, literatură obligatorie prevăzută în bibliografia programelor şcolare şi rechizite. Școala din Roșia a fost prima școală în care s-au acordat aceste tichete, încă înainte ca tichetele sociale să se acorde la nivel național.

„Am reușit să reducem considerabil abandonul școlar la Roșia. După ce am început să acordăm tichetele, și noi am fost primii care am făcut acest lucru. Prezența a crescut de la 47%, la peste 90%”, a precizat pentru Ora de Sibiu, inspectorul – șef al IȘJ Sibiu, Alexandru Dumbravă.

Acum, regulile permit și prevăd acordarea acestor tichete tuturor elevilor din sistemul de învățământ de stat, din ciclurile primar, gimnazial, liceal și profesional.

O altă măsură care a avut succes în școlile din județul Sibiu a fost implementarea programului Școala pentru toți, program derulat cu bani europeni care se desfăsoară și anul acesta în școli din Roșia, Vurpăr, Alțâna, Nocrich și Chirpăr.

Prin intermediul acestui program, aproape 1800 de copii primesc un sandwich cald în pauza mare.

Casa Corpului Didactic are la ora actuală două proiecte pe fonduri europene care vizează reducerea abandonului școlar în rândul elevilor sibieni.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică