O nouă premieră la TNRS – „Zeul carnagiului” se joacă sâmbătă

Plasat între tragicomedie și critică socială acidă, cel mai nou spectacol al secției germane a naționalului sibian, „Zeul carnagiului”, în regia lui Bogdan Sărătean, va fi prezentat în avanpremieră vineri, 24 ianuarie 2020, premiera urmând a avea loc sâmbătă, 25 ianuarie 2020, de la ora 19:00, la TNRS – Sala Studio.

Spectacolul îi are în distribuție pe actorii TNRS Emőke Boldizsár, Daniel Bucher, Johanna Adam, Daniel Plier și are la bază textul omonim al autoarei Yasmina Reza, unul dintre cele mai premiate texte scrise de autoarea de origine franceză.

Textul propune o reconsiderare cinică a raporturilor interumane actuale în care ipocrizia socială atinge paroxismul. Doi elevi au o dispută violentă la școală, eveniment care îi aduce față în față pe părinți. În încercarea de a găsi o rezolvare pe calea dialogului, a conflictului dintre cei doi copii, măștile încep să cadă pe rând. Teme precum familia, societatea, educația, instinctul de supraviețuire și de apărare teritorială ori raporturile între clase sunt topite inteligent într-un dialog dinamic și agresiv(-pasiv), punându-ne în fața unei „comedii umane” la scară micro în care se oglindesc micile acte de cruzime cotidiană ale fiecăruia dintre noi.

„Personajul central al spectacolului nostru e un hamster. Făptura aceea care nu e nici animal sălbatic, dar nici animal de casă. Deprimat și nefericit în acvariu, dar incapabil să supraviețuiască în afara lui. Incapabil să gestioneze libertatea. Personajul acesta e omul contemporan. Cu toate măștile lui, cu toate tabieturile lui. Omul occidental. Cel care protestează pe tema schimbărilor climatice, iar apoi ia taxiul spre casă, cu o oprire la fast-food. Omul occidental contemporan, care donează 2 euro pentru copiii din Africa direct de pe iphone-ul său a cărui baterie funcționează cu cobaltul extras din mine de acești copii. Sau, pur și simplu, un text excelent, cu patru actori foarte buni. Despre asta e vorba în spectacolul nostru”, spune Bogdan Sărătean, regizor.

Bogdan Sărătean (n. 1978) a absolvit în anul 2004 Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București. În anul 2006 a obținut două premii la Gala Tânărului Actor, organizată de UNITER. La începutul lui 2007, a înființat trupa de teatru tânăr Trimbulinzii, care în scurt timp s-a impus la nivel național prin rezultatele obținute la festivalurile de profil. În anul 2011 a absolvit cursurile de masterat ale UNATC „I.L. Caragiale”, București, specializarea Regie Teatru. În prezent, este regizor la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, unde a semnat regia spectacolelor Ierusalim, Orb de mină, Iubirea la oameni. Bogdan Sărătean este doctor al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București, și cadru didactic la Departamentul de Artă Teatrală al Facultății de Litere și Arte (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu).

Yasmina Reza, născută în 1959 la Paris, este o personalitate aclamată a literaturii contemporane, ale cărei piese de teatru și romane se bucură de recunoaștere internațională unanimă. Operele sale, traduse în peste 35 de limbi, au fost distinse cu numeroase premii, dintre care amintim: două Tony Awards, două Laurence Olivier Awards, Marele premiu pentru teatru al Academiei Franceze și premiul Renaudot. Piesele sale de teatru cele mai cunoscute (Conversations après un enterrement / Conversații după o înmormântare, „Art” / „Artă”, Le dieu du carnage / Zeul carnagiului) sunt jucate peste tot în lume, unele dintre ele fiind adaptate și pentru marele ecran. Zeul carnagiului face deja parte din repertoriul „clasic contemporan” al dramaturgiei universale, bucurându-se de montări numeroase în cele mai prestigioase teatre. Piesa stă la baza aclamatului film Carnage / Doamne… ce măcel! regizat de Roman Polanski în 2011.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică