șeful ișj sibiu - "profesorii care cer bani de la părinți pentru hârtie igienică și săpun comit un abuz"

Condițiile de igienă din toaletele multor școli lasă de dorit. Deși suntem în plin sezon de gripă, elevii spun că nu au săpun și hârtie igienică.

șeful ișj sibiu - "profesorii care cer bani de la părinți pentru hârtie igienică și săpun comit un abuz"

 

Părinții se plâng că de fapt ei sunt finanţatorii reali ai procesului de învățământ, în condițiile în care li se cere să cumpere săpun și hârtie igienică, să zugrăvească clasele, să schimbe parchetul sau să plătească paznicii. Totul de dragul copiilor.

șeful ișj sibiu - "profesorii care cer bani de la părinți pentru hârtie igienică și săpun comit un abuz"

Potrivit ordinului nr. 1955/1995, art. 15, ce conţine normele de igienă privind unităţile de învăţământ pentru ocrotirea, instruirea şi educarea copiilor şi tinerilor, li se vor asigura materialele necesare igienei personale la grupurile sanitare din unitate, corespunzător numărului de copii şi tineri – hârtie igienică, săpun, substanţe dezinfectante, mijloace de uscare a mâinilor după spălare.

În plus, elevii amintesc că, dincolo de lipsa săpunului și a hârtiei igienice, în unele școli, toaletele arată pur și simplu dezastruos.

”Eu nu merg la toaleta de la școală. E prea murdară. Doamna de serviciu aruncă apă cu găleata pe WC și atât. După ce pleacă e tot murdar. Și nici nu avem hârtie și nici săpun ca să ne spălăm pe mâini”, spune Minodora S., elevă în clasa a V-a la o școală din Sibiu.

„În fiecare lună adunăm bani pentru săpun și hârtie igienică și le ducem la școală. Fiica mea e în clasa I. Așa am făcut și anul trecut când eram în Pregătitoare. În pauză, învățătoarea le dă săpun sau hârtie când au nevoie. La baie nu sunt (n.r. săpun și hârtie igienică). Profesorii spun că se fură sau că se consumă în cantitate prea mare”, a povestit Mirela G., mama unei eleve din ciclul primar.

Situaţia a fost adusă și la cunoştinţa Inspectoratului Şcolar Școlar Judeţean Sibiu. În ceea ce priveşte obiceiul cadrelor didactice de a le cere părinților bani pentru hârtie igienică şi săpun, inspectorul-sef, Alexandru Dumbravă a fost foarte ferm:

„Dacă le cer părinților bani pentru săpun și hârtie igienică, directorii de școli și învățătorii și cei care mai au astfel de obiceiuri, comit un abuz. Școlile au bani pentru aceste lucruri. Primesc de la Primărie. Dacă nu, să ne ceară nouă. Sunt niște consumabile de bun simț care trebuie să fie asigurate în fiecare școală. E elementar să asiguri aceste condiții. Le voi cere directorilor din acele şcoli în care nu există aceste obiecte minimale să discute problema în Consiliul de Administraţie, acolo se discută despre bani, să se îndrepte spre primării cu solicitările financiare, dar acestea trebuie acordate cu prioritate”.

În România, educaţia este gratuită de la naştere până la 18 ani, pe toată durata învăţământului obligatoriu.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Noua nea cerut si servetele umede! Pe care le folosesc copii dupa ce picteaza sau mananca! Se sterg oe manute cu ele ca nu vrea sa ii trimita la baie sa se spele, le ia prea mult timp!