Intervențiile pompierilor sibieni în weekend - Zeci de persoane au avut nevoie de ajutor medical
foto: arhivă

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au intervenit, în acest sfârșit de săptămână, pentru acordarea primului-ajutor calificat unui număr de 80 cazuri medicale.

Alte 37 de persoane au fost asistate medical de către formațiunile SMURD din cadrul serviciilor voluntare pentru situații de urgență ale localităţilor Copşa Mică, Dumbrăveni şi Ocna Sibiului.

De asemenea, pompierii militari din cadrul Detașamentului de pompieri Sibiu au intervenit sâmbătă dimineața, în municipiul Sibiu, str. Pescarilor, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la stratul de polistiren al unei locuințe dezafectate. Au ars aproximativ patru mp de polistiren. Nu au fost semnalate victime.

În aceeași zi, în jurul orei 17:00, salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Sibiu, au intervenit în municipiul Sibiu, str. 9 Mai, pentru deblocarea ușii unui imobil.

S-au transmis, de asemenea, pe parcursul weekend-ului șase avertizări de COD Galben de ceață, ca urmare a informărilor primite din partea Centrului Național de Meteorologie Transilvania Sud.

Ultima oră