Arhitectul Ștefan Dorin Adam, invitatul primei conferințe speciale FITS și TNRS din 2020

Recent întors la Sibiu din Statele Unite ale Americii, unde a participat la ediția 2020 a celui mai important congres de artele spectacolului din lume, organizat de International Society for the Performing Arts (ISPA), Constantin Chiriac îl are invitat la Sibiu, în cadrul primei conferințe speciale FITS și TNRS din acest an, vineri, 24 ianuarie 2020, pe arhitectul Ștefan Dorin Adam.

Conferința va avea ca temă spațiile comunităților, dialogul punând accentul pe creativitate, în definirea acestor spații. Evenimentul va avea loc la Habitus, de la ora 18:00, intrarea publicului fiind, ca de fiecare dată, liberă.

Arhitectul Ștefan Dorin Adam, invitatul primei conferințe speciale FITS și TNRS din 2020

Ștefan Dorin Adam, născut în anul 1976 la Alba Iulia, este arhitect, fondator al biroului de arhitectură Mânadelucru și conferențiar doctor arhitect la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, București. Proiectele Mânadelucru (www.manadelucru.ro) acoperă o tematică funcțională foarte largă: locuințe colective și individuale, spitale, clădiri culturale și de educație, reconversii și intervenții pe clădiri de patrimoniu, amenajări interioare și design de obiect. Această diversitate a biroului de arhitectură a făcut ca o mare parte din proiectele coordonate de Ștefan Dorin Adam să se desfășoare la confluența arhitecturii cu artele plastice sau artele spectacolului, ele constituindu-se în instalații de arhitectură care problematizează sensul locuirii și valoarea comunităților locale, atrăgând atenția asupra fragmentelor orașului și diversității răspunsurilor când arhitectura nu se exprimă pe sine.

Multe din aceste proiecte au câștigat premii de arhitectură naționale și internaționale. Ștefan Dorin Adam desfășoară o susținută activitate academică – a fost invitat să susțină conferințe și prezentări în alte școli de arhitectură sau la congrese –, fiind implicat în coordonarea concursurilor de arhitectură și a atelierelor de proiectare din cadrul UAUIM. În prezent, Ștefan Dorin Adam este, de asemenea, membru al OAR (unde a activat, în diverse mandate, și în cadrul consiliului director), precum și curatorul unor expoziții ale Uniunii Arhitecților din România.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică