Alocațiile copiilor se dublează până la 1 august

Alocațiile de stat pentru copii se vor dubla până la 1 august. Premierul Orban spune că alocațiile vor crește „cu siguranță la rectificarea bugetară”.

Introducerea ordonanței de urgență a fost introdusă pe ordinea de zi suplimentară la solicitarea ministrului Muncii, Violeta Alexandru, care a precizat că legea a fost aprobată ulterior promulgării bugetului de stat pe 2020 și nu sunt prevăzute resurse financiare, notează Mediafax.

”Propunerea e de a introduce ordonanța de urgență pe ordinea de zi cu propunerea ca termenul să se proroge până la 1 august”, a mai spus Alexandru.

Solicitarea Violetei Alexandru a fost aprobată de premierul Ludovic Orban.

”Pentru a face lumină trebuie să spunem câteva lucruri foarte simple. Din 2008 creșterile alocațiilor au fost realizate la inițiativa PNL. Apariția intempestivă acestui proiect ne-a creat o problemă foarte mare. Aici trebuie să știți că efortul bugetar necesar pentru a a susține o nouă dublare este de peste 6 miliarde, asta în condițiile în care bugetul trebuie să facă față creșterilor pensiilor și salariilor conform legilor aflate în vigoare. Sigur că ne dorim și vom crește alocațiile. Practic, noi și dacă am vrea, nu putem să facem acest lucru, pentru că intrarea în vigoare e ulterioară întrării în viogoare a bugetului. Avem posibilitatea de a face rectificarea bugetară numai după data de 1 iulie. Este imposibil de aplicat acum acest proiect de lege care poartă marca demagogiei și populismului specifică PSD. Aprob introducerea pe ordinea de zi. Vom crește alocațiile cu siguranță la rectificarea bugetară”, a spus, la rândul său, premierul Ludovic Orban.

Sursa: Mediafax

Ultima oră