Autoritățile nu s-au pregătit încă de scenariul: „Ursul la Sibiu”

Și în acest an, autoritățile din Sibiu își propun să facă o procedură de intervenție în cazul unei situații de risc, îndeosebi în cazul în care un urs apare într-o zonă populată de oameni. În prezent, jandarmii din județ nu au tranchilizante pentru a putea imobiliza un urs.

Potrivit bilanțului Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu, una din „direcţiile de acţiune în 2020″ ale jandarmilor sibieni este: „participarea la elaborarea unei proceduri operaţionale interinstituţionale pentru intervenţia în situaţii de risc generate de prezenta animalelor sălbatice periculoase in zonele publice”, notează Agerpres.

Contactat de corespondentul Agerpres, comandantul IJJ Sibiu, colonelul Costel Dogaru, afirmă că jandarmii din judeţ nu au tranchilizante pentru a putea imobiliza un urs.

În noiembrie 2019, colonelul Dogaru declara că nu i se pare normal să aibă în dotare o singură armă de tranchilizat urşi, dar să nu aibă tranchilizante.

„Îl gonesc cu semnale acustice şi luminoase, la acest moment. La momentul actual, acum, jandarmul stă şi îl păzeşte. Exact ce au făcut colegii de la Harghita. Avem puşcă, dar nu avem tranchilizant, pentru că se achiziţionează la nivel central”, aşa a descris comandantul IJJ Sibiu modul în care în prezent ar acţiona un jandarm din Sibiu, dacă s-ar confrunta cu o situaţie cum a fost cea a ursului care a agonizat 17 ore pe o şosea în judeţul Harghita, anul trecut.

În ultimii ani s-au înmulţit apariţiile urşilor în zone populate în judeţul Sibiu, în cele mai multe cazuri fiind vorba de urşi morţi în accidente rutiere, cum a fost cazul şi puiului de urs lovit mortal de un şofer, în 3 ianuarie, pe un drum din localitatea Micăsasa.

În octombrie 2016, o ştire despre un urs împuşcat în municipiul Sibiu a făcut înconjurul lumii. Un urs a umblat câteva ore pe străzile din Sibiu, chiar şi prin Piaţa Mare din Sibiu, după care a fost omorât de autorităţi, fiind vorba de un animal sănătos, în vârstă de şase ani. După acest incident, comandantul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Tiberiu Ivancea, a fost schimbat din funcţia pe care a revenit după şase luni, au fost declanşate mai multe anchete, inclusiv premierul de atunci, Dacian Cioloş, a cerut rapoarte clare, iar moartea ursului a dus la mai multe proteste în ţară din partea iubitorilor de animale. După aproape patru ani de la acel eveniment, în judeţul Sibiu nu există o procedură de intervenţie în situaţia în care un alt urs ar apărea în oraş.
Sursa: Agerpres

Ultima oră