UPDATE FOTO Furt la un restaurant din Sibiu - Hoțul a luat un telefon de 500 de euro

Un individ a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce fura un telefon mobil dintr-un restaurant din centrul istoric al Sibiului. Bărbatul păgubit, care este și angajat în respectiva locație, spune că hoțul a vrut să fure mai mult, dar nu a mai găsit ce.

UPDATE
Hoțul a fost prins în noaptea de luni spre marți de polițiști. Păgubitul și-a recuperat telefonul mobil. Detalii AICI.

Știrea inițială
Furtul a avut loc duminică seara, în jurul orei 19, la restaurantul Teatro din Sibiu. Potrivit lui Alexandru Ciurea, bărbatul păgubit și angajat al localului, hoțul a intrat în curte, a așteptat până când nu a mai fost nimeni în preajmă și a intrat în restaurant. A văzut un telefon mobil pe o masă, l-a băgat în buzunar, apoi a „cercetat” locul pentru a mai fura și altceva. UPDATE FOTO Furt la un restaurant din Sibiu - Hoțul a luat un telefon de 500 de euro

„Bărbatul era în trecere, a intrat pur și simplu în curte, fără nicio jenă. A stat, a pândit, apoi a intrat înăuntru. A intrat în camera angajaților, nu era nimeni acolo, iar eu aveam telefonul pe o masă. L-a furat și apoi a mai controlat prin cameră să mai fure ceva. La vreo 20 de minute am început să sun de pe alt număr pe telefonul meu, am dat și pe GPS și l-a găsit la vreo 200 de metri distanță, dar apoi hoțul a închis telefonul”, spune Alexandru Ciurea, sibianul păgubit. UPDATE FOTO Furt la un restaurant din Sibiu - Hoțul a luat un telefon de 500 de euro

Angajatul păgubit a făcut și o sesizare la Poliție, însă apelează și la cetățeni, sperând că cineva îl cunoaște pe hoț. Prejudiciul ajunge la 500 de euro.

Ultima oră