Cinci candidați pentru funcția de rector la ULBS - Cine sunt aceștia

Cinci candidați s-au înscris până acum în cursa pentru funcția de rector al Universității Lucian Blaga din Sibiu. Este cea mai aprigă bătălie de până acum și e prima dată când printre candidați se numără și două femei.

Până la această oră și-au anunțat intenția de a candida prof.univ.dr.habil. Ioan Marian Țiplic,  prorector, prof.univ.dr. habil. Sorin Radu, decan al Facultății de Științe Socio-Umane, prof.univ.dr. Liviu Nicolae Mihăescu, prof.univ.dr. Livia Ilie, prorector și conf.univ.dr. Daniela Preda, director al Departamentului de Relații Internaționale din cadrul ULBS.

Cinci candidați pentru funcția de rector la ULBS - Cine sunt aceștia

Dosarele de candidatură se depun între 13 și 15 ianuarie. Pe 16 ianuarie vor fi verificate iar pe 17 ianuarie vor putea fi depuse contestații și se va lucra la soluționarea acestora.

În cazul unor contestații, în data de 20 ianuarie va avea loc o ședință extraordinară a Senatului. Candidaturile vor fi publicate pe 20 ianuarie iar pe 23, potrivit calendarului alegerilor, este programată o ședință de Senat.

Între 27 ianuarie  și 1 februarie se va derula campania pentru alegerea rectorului iar primul tur al alegerilor va avea loc pe data de 4 februarie, urmat de cel de-al doilea pe 6 februarie.

Vom afla rezultatul alegerilor pe 7 februarie, când va avea loc și o ședință de Senat pentru validarea rezultatelor.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Marian Tiplic merita sa ajunga rector! Un om dedicat stiintei, cu o opera incontestabila, cu experienta in management! Votam Marian Tiplic! Imi pare rau ca Sorin nu a invatat sa respecte ordinea de precadere si vrea sa arda etapele… omul inca nu e de Rector…