Sibieni salvați de jandarmii din Alba după ce mașina în care se aflau a ajuns în șanț
FOTO: Mediafax

Trei sibieni, între care doi soți din municipiul Sibiu, au fost salvați de jandarmii montani din județul Alba, vineri seara, după ce mașina în care se aflau a ajuns în șanț. Cei trei se îndreptau spre Șugag.

Potrivit Jandarmeriei Alba, o persoană a mers la punctul de lucru al jandarmilor Postului de Jandarmi Montan Șugag și a sesizat că o femeie a ieșit cu mașina din decor, intrând în șanț, la șapte kilometri de domeniul schiabil spre Luncile Prigoanei, notează Mediafax.

Femeia este din județul Sibiu, iar împreună cu soțul și încă o persoană, mergeau spre o pensiune din zona Luncile Prigoanei.

„Jandarmii s-au deplasat la locul indicat de bărbat, dar mașina nu a putut fi scoasă din șant, astfel că persoanele au fost transportate la pensiunea unde acestea urmau să fie cazate. Cei doi soți au fost transportați de către un alt turist, iar cea de-a treia persoană de către jandarmi”, au transmis jandarmii.

Cu ajutorul unui utilaj, mașina celor trei sibieni a fost repusă pe drum, sâmbătă, iar jandarmii s-au reîntors la locul accidentului pentru a-i informa pe turiștii care urcau să rămână pe loc până la terminarea intervenției.

Ultima oră